Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Alina Gorghiu, despre candidatura lui Nicolae Ciucă: Vom folosi aceeași rețetă câștigătoare pe care am folosit-o în cazul lui Iohannis

Alina Gorghiu, despre candidatura lui Nicolae Ciucă: Vom folosi aceeași rețetă câștigătoare pe care am folosit-o în cazul lui Iohannis

alina gorghiu facebook
Ministrul Justiţiei susține că Nicolae Ciucă este „cel mai potrivit candidat pentru alegerile prezidențiale” / Sursa foto: Alina Gorghiu-Facebook
de Roxana Mihăiescu    |    13 Sep 2024   •   21:17

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre șansele lui Nicolae Ciucă de a ajunge viitorul președinte al României. Deși un sondaj realizat la comanda PNL îl plasează pe locul doi, Gorghiu susține că Nicolae Ciucă este „cel mai potrivit și va ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale”.

„Noi (n.r. PNL), duminică, ne finalizăm procedura internă. Formal o să avem candidat la președinție validat de Consiliul Național.

Consiliul Național ține locul Congresului, ăsta e practic Congres în perioadă extraordinară. Așa se desemnează la noi candidatul pentru președinția României. Nu e nicio surpriză. Pe Klaus Iohannis tot în Consiliul Național l-am desemnat și a fost aceeași procedură, același parcurs, aceleași retorici înainte de candidatura asta.

Că PNL n-are nicio șansă să câștige președinția. Îi lipsesc președintelui Ciucă câteva săptămâni ca să aibă acei cinci ani pentru candidatura la președinție.

Da, vom folosi aceeași rețetă câștigătoare pe care am folosit-o în cazul lui Klaus Iohannis. În schimb, și alții folosesc aceeași rețetă în privința candidatului nostru, pentru că realmente aud aceleași marote.

'PNL n-are un candidat potrivit', 'PNL stă foarte prost în sondajele de opinie', 'PNL nu va avea candidat în turul doi'. Vom fi la aceeași masă și după alegerile din primul tur, mai e puțin timp și veți vedea că Partidul Național Liberal are capacitatea și forța să bage candidat în turul doi al alegerilor.

Suntem un partid care știe ce înseamnă o campanie pentru alegerile prezidențiale. Sigur, noi suntem un partid în care ne și spunem foarte multe lucruri, unele care mai ajung și în spațiu public și care mai strică atmosfera pe ici, pe colo. Dar vom avea candidat în turul doi.

Avem 1.200 de primari care știu ce înseamnă să dai președintele României și cât de important este să ai un președinte așa cum trebuie, cu pregătire”, a declarat Alina Gorghiu, în direct la Antena 3 CNN.

Ministrul Justiției: „Un președinte înseamnă mai mult decât să crești niște furnici în curte, decât să pupi lumea pe stradă”

Totodată, potrivit ministrului Justiției, Nicolae Ciucă este un candidat potrivit pentru alegerile prezidențiale pentru că, susține aceasta, un președinte trebuie să aibă o pregătire temeinică, iar Ciucă bifează aspecte ce țin de politica externă și relații euroatlantice.

„Un președinte înseamnă mai mult decât să crești niște furnici în curte, decât să pupi lumea pe stradă, decât să zâmbești excesiv. 

Înseamnă o pregătire temeinică. Poți să scoți și cărți sau poți să nu scoți cărți ca să ajungi președintele României.

Ultimul a scos cărți și a ajuns președintele României. Trebuie să ai o pregătire serioasă. 

Haideți să vedem care sunt atribuțiile, că pornim de la atribuții ca să ne gândim la profilul potrivit, mai ales în contextul ăsta.

Te ocupi de politică externă, te ocupi de coordonarea armatei.

Bifează președintele Ciucă la tot ce înseamnă atribuție de președinte. A fost un om care a condus Armata României, un om cu relații în politică externă, nu de când a fost șeful statului major, nu de când a fost premier sau președintele Senatului, ci cu mult timp înainte.

Iar relațiile acestea și faptul că înțelegi ce înseamnă dosar european, faptul că știi ce înseamnă relații euroatlantice, aceste lucruri contează.

Faptul că ești un lider relevant în Armata României, care comunică și are contacte cu armate ale altor state a contat foarte mult și, da, eu cred că e cel mai potrivit profil în acest context de securitate, în acest context în care războiul, așa cum spunea chiar Nicolae Ciucă acum câțiva ani, când a început războiul, spunea: fiți atenți, războiul ăsta va dura foarte mulți ani și alții se uitau la el și sperau că în șase luni se termină”, a mai declarat Alina Gorghiu, în direct la Antena 3 CNN.

Totodată, ea a contestat sondajele de opinie care arată că Nicolae Ciucă nu ar intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, afirmând că „invariabil, toate sondajele” de opinie dinaintea alegerilor locale arătau că PNL se afla undeva la jumătatea scorului electoral pe care l-a obţinut la scrutinul din vara acestui an. 

„Pe mine sondajele mă lasă rece, vă mărturisesc, m-am lămurit cum e cu piaţa sondajelor din România, fără să se supere”, a mai adăugat Gorghiu. 

×
Citește mai multe din În fața națiunii
» Vezi toate știrile din În fața națiunii
Cele mai noi știri
Parteneri
x close