Antena 3 CNN Actualitate Educație Universitățile îndeamnă studenții să meargă acasă să voteze la alegerile parlamentare de duminică: „Vineri și luni orele vor fi online”

Universitățile îndeamnă studenții să meargă acasă să voteze la alegerile parlamentare de duminică: „Vineri și luni orele vor fi online”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:28 27 Noi 2024 Modificat la 13:59 27 Noi 2024
votare scrutin alegeri
Studenții români sunt încurajați să meargă acasă să voteze, duminică, 1 decembrie 2024. Sursa foto: Getty Images

Mai multe universități din România își încurajează studenții să meargă acasă să voteze la alegerile parlamentare de Ziua Națională, duminică, 1 Decembrie, și au transmis că vineri și luni cursurile se vor desfășura online.

„Studenți UPT, mergeți acasă să votați”, a transmis Universitatea Politehnica Timișoara, pe o rețea socială.

„Politehnica Timișoara încurajează studenții să voteze. La alegerile pentru Parlamentul României din data de 01 decembrie 2024 cetățenii vor putea vota doar în circumscripția electorală de care aparțin (județul unde au domiciliul sau viza de flotant). 

În acest context, UPT a decis la propunerea studenților reprezentanți ca vineri 29.11 și luni 02.12 toate orele didactice să se desfășoare online. Activitățile aplicate care nu se pot desfășura online vor fi reprogramate. 

Luăm această măsură pentru a sprijini studenții noștri din toate colțurile țării să ajungă acasă să voteze.”, se arată în mesajul instituției.

SNSPA anunţă că vineri şi luni vor fi activităţi didactice online, pentru a facilita participarea studenţilor la alegeri

Conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, miercuri, ca activităţile didactice din zilele de vineri, 29 noiembrie, şi luni, 2 decembrie, să se desfăşoare exclusiv online, prin intermediul platformelor de e-learning ale facultăţilor pentru a facilita participarea studenţilor instituţiei de învăţământ superior la alegerile parlamentare, având în vedere că votul se poate exercita numai la secţia de votare la care este arondat alegătorul.

"Miercuri, 27 noiembrie 2024, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, la propunerea Consiliului Studenţesc al universităţii, ca activităţile didactice din zilele de vineri, 29 noiembrie 2024, şi luni, 2 decembrie 2024, să se desfăşoare exclusiv online, prin intermediul platformelor de e-learning ale facultăţilor", informează un comunicat de presă al SNSPA remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată pentru a facilita participarea studenţilor SNSPA la alegerile parlamentare, programate pe 1 decembrie 2024, având în vedere că legislaţia prevede că votul se poate exercita numai la secţia de votare la care este arondat alegătorul, conform adresei de domiciliu sau de reşedinţă.

×
x close