Antena 3 CNN Politică Forța Dreptei și-a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare. Tomac deschide lista la Senat și Orban la Camera Deputaţilor

Forța Dreptei și-a depus candidaturile pentru alegerile parlamentare. Tomac deschide lista la Senat și Orban la Camera Deputaţilor

I.C.
1 minut de citit Publicat la 17:47 17 Oct 2024 Modificat la 17:47 17 Oct 2024
Captură de ecran 2024-10-17 174612
Ludovic Orban deschide lista la Camera Deputaţilor, în timp ce Eugen Tomac deschide lista la Senat. Foto: Antena 3 CNN

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi preşedintele PMP, Eugen Tomac, au depus la Biroul electoral al municipiului Bucureşti, listele de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Ludovic Orban deschide lista la Camera Deputaţilor, în timp ce Eugen Tomac deschide lista la Senat.

”Sub sigla Forţei Drepte, s-au depus candidaturile pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc cu prilejul zilei naţionale pe 1 decembrie. Bucureştiul este un oraş pe care-l iubim, pe care-l preţuim şi mă bucur că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă şi PNŢ Maniu Mihalache intră în această competiţie electorală sub sigla Forţei Drepte pentru a îi reprezenta pe români, pe bucureşteni în Parlamentul României”, a spus liderul PMP Eugen Tomac. 

El a afirmat că este onorat că poate, în calitate de preşedinte PMP, reprezenta partidul său în Parlament, fiind cap de listă la Senat.
 
”Bucureştiul are nevoie de parlamentari harnici care să fie alături de primarul general Nicuşor Dan. În ultimii patru ani de zile am fost alături în majorităţile care l-au susţinut şi sprijnit pe primarul general Nicuşor Dan, l-am susţinut la alegerile locale şi, evident, că îi vom fi parteneri şi din Parlament. Bucureştiul are nevoie de legi, de parteneri care să-l susţină în dezvoltarea sa, în mod special împotriva celor care vor stagnarea, aşa cum face PSD-ul în prezent. Mă bucur că în această bătălie, împreună cu echipa noastră, va fi şi domnul preşedinte Ludovic Orban, candidatul alianţei noastre, la funcţia de preşedinte al României”, a precizat Tomac. 
 
Lista la Camera Deputaţilor este deschisă de preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban. 
 
Acesta a precizat că ”ingineria administrativă pusă la cale de PSD în centrul Capitalei trebuie anchetată de instituţiile abilitate. Nu se poate trece cu vederea abuzul făcut de Oficiul de Cadastru, care în mod ilegal a decis intabularea pentru Apele Române a întregii zone Piaţa Unirii”. 

×
TOP articole
x close