Diana Şoşoacă a făcut circ cu susţinătorii şi reprezentanţii partidului său, SOS, aflaţi în secţiile de votare la alegerile parlamentare, după ce aceştia s-au plâns că nu a primit apă şi mâncare. Într-o înregistrare care a circulat pe grupurile SOS, Diana Şoşoacă poate fi auzită certându-şi oamenii în stilul său caracteristic.
„Vouă chiar nu vă e ruşine, măi, să nu faceţi nimic pentru ţara asta? De unde vreţi, bă, să aibă SOS-ul bani, credeţi că noi avem bani de la stat? Statul trebuia, conform legii, să vă aducă de mâncare. De unde, bă să mai am bani? De unde să avem bani, voi credeţi că noi suntem hoţii cu care sunteţi voi obişnuiţi, măi? Nici atât nu sunteţi în stare într-o singură zi. Să vă aducă şi de acasă, eventual, o sticlă de apă. Nu vă e ruşine să nu faceţi un sacrificiu măcar pentru ţara asta. Ruşine să vă fie celor care vă plângeţi! Alţii au stat în stradă, avem dosare penale de nu mai ştim de viaţa noastră şi voi vă plângeţi şi vă bateţi joc de partidul ăsta şi de mine care, efectiv am renunţat la tot? Nu vă e ruşină, mă?”, se aude Diana Şoşoacă pe înregistrare.