Respondenții au răspuns la întrebarea "Credeți că în Bucureşti lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?"
Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie greşită.
Sondajul CURS arată că 56% dintre bucureşteni au spus, luna aceasta, că lucrurile merg mai degrabă într-o direcție greșită, 34% mai degrabă într-o direcție bună iar 10% au răspuns cu "nu știu/ nu răspund".
"E surprinzătoare cumva evoluția și, surprinzător, și indicele momentului, pentru că știm, la nivel național, scorul este cu totul diferit.
Mai toate sondajele serioase dau undeva aproape de 70% percepția negativă asupra direcției în care merge țara și cumva se transferă și către București.
Pare că aici lucrurile s-au îmbunătățit, ceea ce iarăși e greu de explicat", a opinat jurnalistul Adrian Ursu, luni seară, la Antena 3 CNN.
"Cum apreciați activitatea primarului general Nicușor Dan de când acesta a fost ales?"
"Am plecat de la un vârf devastator, în iunie 2022, de 76% nemulțumire, și suntem în momentul de față la 60% nemulțumire", a arătat jurnalistul Radu Tudor, prezentând analiza făcută de CURS.
37% dintre respondenţi apreciază activitatea primarului general Nicușor Dan ca bună și foarte bună.
Alianța PSD-PNL, în continuare pe primul loc în intențiile de vot la alegerile locale din 9 iunie
La Capitală, Partidul Social Democrat, mai mult sau mai puțin, își păstrează scorul. Alianţa PSD-PNL, pe primul loc în intenţiile de vot în Bucureşti, cu 48%.
Alianța Dreapta Unită a crescut până la 25%.