Astfel, George Tuţă, candidatul PSD-PNL, a depăşit-o pe Clotilde Armand, primarul în funcţie, susţinut de Alianţa de dreapta.
Pe locul 1 este George Tuţă (PSD-PNL), cu 34%, urmat de Clotilde Armand (USR-PMP), cu 32%, iar pe locul 3, Liviu Negoiţă (PUSL), cu 15%.
Totodată, acelaşi sondaj arată o schimbare şi în topul candidaţilor pentru Primăria Bucureşti, acolo unde Gabriela Firea este notată cu prima şansă.
Astfel, Gabriela Firea (PSD), cu 30%, îl depăşeşte cu un procent pe Nicuşor Dan (USR), 29%.
Sunt urmaţi de Cristian Popescu Piedone (PUSL) cu 17%, Sebastian Burduja (PNL), cu 13%, Mihai Enache (AUR), cu 10% şi Diana Şocoacă - 1%.
Potrivit lui Marius Pieleanu, cel care conduce Institutul Avangarde, sondajul a fost realizat faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, în sectorul 1, în săptămâna care tocmai s-a încheiat.
Sondajul Avangarde a fost realizat pe 1150 de subiecţi, iar marja de eroare este de 2,9%.
"Din punct de vedere al realităţii politice şi electorale, diferenţa de un procent între primii doi candidaţi este practic de egalitate, însă riguros vorbind, ierarhia aceasta este.
Ierarhia este în marja de eroare a eşantionului, deci oricând se pot inversa poziţiile", a spus Marius Pieleanu, luni, la Antena 3 CNN.