Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, spune că va colabora cu primarii de sectoare pentru a construi noi creșe, grădinițe și pentru a nu mai avea școli supraaglomerate.
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creșele și grădinițele din București. Peste 11.000 de elevi învață în trei schimburi, în 11 școli și licee care nu au spații suficiente. Peste 16.000 de copii învăța în alte spații, școlile lor fiind în proces de renovare, unele dintre ele de foarte mulți ani.
Numai în Sectorul 5 al Capitalei, aproape 5.000 de copii, din trei licee și o școală generală, învață în trei schimburi.