Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Cel mai vârstnic candidat la alegerile locale este veteran de război şi are 100 de ani

Cel mai vârstnic candidat la alegerile locale este veteran de război şi are 100 de ani

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 17:39 28 Mai 2024 Modificat la 17:39 28 Mai 2024

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat marți că 18.025.324 de alegători, dintre care 942.730 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, au fost înscriși în Registrul electoral pentru alegerile din 9 iunie.

În cadrul unei conferințe de presă, Toni Greblă a precizat că la acest scrutin vor fi aleși 3.186 de primari, Primarul General al Capitalei, consilierii locali și județeni, precum și cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.

Cel mai în vârstă candidat la Consiliul Local este un veteran de război în vârstă de 100 de ani, iar cel mai tânăr candidat în cadrul alegerilor locale și europarlamentare are doar 23 de ani.

"Cel mai tânăr candidat pentru alegerile locale și europarlamentare are puțin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, seniorul candidaților are 100 de ani. Avem, de asemenea, doi candidați la alegerile locale de 95 de ani și doi de 94 de ani", a spus Toni Greblă.

Președintele AEP a prezentat mai multe date statistice privind alegerile din 9 iunie. În mediul rural s-au înscris 9.776 de candidați pentru alegerile locale, iar în mediul urban s-au înscris 1.610 candidați. Dintre aceștia, 10,56% sunt femei în rural și 12,36% în mediul urban.

"Este un semnal că am putea să le dăm ceva mai multă atenție"

Maria Coman, psiholog și jurnalist Antena 3 CNN, a comentat situația candidatului senior.

"Mi se pare interesant faptul că acești oameni încă simt nevoia să fie implicați în ceea ce se întâmplă în "cetate". Poate că este un semnal că am putea să le dăm ceva mai multă atenție, poate nu ca primar, dar poate că să fie consultat eventual, când e nevoie de anumite puncte de vedere.

Să nu uităm că pe vremuri exista consiliul bătrânilor. Acolo mergeai să vezi care e calea prin care s-a mai trecut și care poate să fie utilă", a spus Maria Coman.

×
x close