Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Azi au loc alegeri în două comune din ţară, după ce candidaţii au ieşit la egalitate

Azi au loc alegeri în două comune din ţară, după ce candidaţii au ieşit la egalitate

Cosmin Criste
2 minute de citit Publicat la 09:39 23 Iun 2024 Modificat la 09:49 23 Iun 2024
alegeri locale
Sunt alegeri în două comune din ţară, după ce candidaţii au ieşit la egalitate

Sunt alegeri astăzi pentru funcţia de primar în două comune din zona Transilvaniei, după ce candidaţii de acolo au ieşit la egalitate la scrutinul din 9 iunie.

Este vorba despre localitatea Cheţani, din judeţul Mureş şi localitatea Poşaga din Alba, unde candidaţii ambelor comune au ieşit la egalitate la alegerile locale. 

În comuna Chețani, din județul Mureș, cei doi candidați au obținut fiecare câte 431 de voturi dintr-un total de 1202 voturi valabil exprimate. 

În același timp, comuna Poșaga, din județul Alba se află în aceeași situație de balotaj. Doi dintre candidați nu au întrunit majoritatea necesară de voturi pentru a accede la primărie. 

Cei doi candidați la funcția de primar au obținut câte 345 de voturi fiecare, dintr-un total de 690 de voturi valabil exprimate. 

Așadar, în cele două comune din Alba și Mureș, secțiile de votare sunt deschise astăzi, de la ora 7:00 până la ora 22:00 cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care la ora 22:00 se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției.

PMP-Forța Dreptei vs PSD, la Chețani

„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că duminică, 23 iunie 2024, în comuna Chețani, județul Mureș, va fi organizat un nou tur de scrutin pentru funcția de primar pentru candidații aflați în situație de balotaj, respectiv domnul Bega Daniel-Marcel, propus de Alianța PMP-Forța Dreptei, și domnul Emil-Florin Mocan, propus de Partidul Social Democrat. 

Menționăm că, la scrutinul din data de 9 iunie a.c., aceștia au obținut câte 431 de voturi fiecare dintr-un număr total de 1.202 voturi valabil exprimate”, potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Electorală Permanentă.

PSD vs PNL, la Poșaga

În același timp, comuna Poșaga din județul Alba se află în aceeași situație de balotaj. Doi dintre candidații la primărie nu au întrunit majoritatea necesară de voturi pentru a accede la primărie. 

„De asemenea, duminică, 23 iunie 2024, va fi organizat un nou tur de scrutin pentru funcția de primar în comuna Poșaga, județul Alba, pentru candidații aflați în situație de balotaj, respectiv doamna Popa Aurelia, propusă de Partidul Social Democrat, și domnul Bulgăr Ionel, propus de Partidul Național Liberal. 

Menționăm că, la scrutinul din data de 9 iunie a.c., aceștia au obținut câte 345 de voturi fiecare dintr-un număr total de 690 de voturi valabil exprimate”, se arată în comunicatul AEP.  

×
x close