„În lipsă de soluții concrete, dl Iohannis ne vinde iluzii!
Klaus Iohannis a ieșit în obișnuita cuvântare de la miezul zilei. De acum ne putem aștepta ca și Guvernul României să iasă să ne spună ce a decis Președintele Iohannis să facă premierul și miniștrii săi.
Pe modelul Băsescu – Boc în 2009 – 2010, Klaus Iohannis iese public să ne anunțe ce va face Guvernul Orban. Asta ca să ne fie foarte clar cine e șeful Guvernului și cine ia deciziile în privința guvernării. Nu mai are nimeni niciun dubiu”, se arată într-un mesaj postat miercuri pe pagina de Facebook ALDE.
„Revenind la ce a spus președintele: ne-a anunțat că după 15 mai se vor relaxa restricțiile și tot atunci se vor lua măsuri. Deducem de aici că președintele Iohannis, de fapt, iese doar să ne fluture prin fața ochilor luminița de la capătul tunelului. În fapt, președintele nu a anunțat nimic concret cu privire la ce măsuri se vor lua după data de 15 mai sau până atunci.
Am aflat în schimb că măștile vor fi obligatorii după 15 mai. Deci, măștile de protecție sunt obligatorii după starea de urgență, dar în timpul stării de urgență nu?!?!
Care să fie motivul pentru care nu e obligatorie purtarea măștilor de protecție în plină stare de urgență? Din cauză că nici acum nu au reușit să achiziționeze măști pentru populație? Ce ne face să credem că le vor avea după 15 mai sau că vor putea fi găsite la un preț rezonabil dacă prețurile nu au fost plafonate? Însă, ce vor face persoanele cu venituri mici? Ei cum vor putea să își procure aceste măști? S-a gândit guvernul Iohannis - Orban și la ei sau nu intră în categoria lor de votanți, deci nu contează? Oamenii nu trebuie să fie obligați să aleagă între a cumpăra o pâine și a cumpăra o mască.
Guvernul Orban nu a fost capabil să asigure nici până la ora actuală echipamente și măști de protecție suficiente în spitale. Cum să îi credem noi că vor fi disponibile măști pentru toți românii până pe 15 mai?
Sunt multe semne de întrebare cu privire la așa-zisele soluții ale președintelui – premier Iohannis. Însă, probabil că cea mai mare întrebare este: când va fi prezentat pachetul de măsuri economice? Este întrebarea care îi preocupă cu adevărat pe români! Nu doar restricțiile de circulație, nu doar purtarea măștilor. Dacă nu ești sigur că vei avea un loc de muncă, atunci nu poți nici să călătorești, nu ai nici la ce serviciu să mergi și tot așa.
Klaus Iohannis și Guvernul pe care îl conduce sunt complet defazați și de această dată. Au ratat startul pregătirii pentru epidemia de coronavirus în lunile ianuarie – februarie pentru că erau mai preocupați de anticipate, acum ratează startul repornirii economiei din cauza neștiinței, incompetenței, nepăsării”, se menţionează în mesaj.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că, după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun.