Antena 3 CNN Politică ALDE a depus, la Senat, propriul proiect privind parteneriatul civil

ALDE a depus, la Senat, propriul proiect privind parteneriatul civil

<1 minut de citit Publicat la 14:21 04 Noi 2018 Modificat la 14:21 04 Noi 2018
ALDE a depus, la Senat, propriul proiect privind parteneriatul civil

Doi parlamentari ALDE au înregistrat, la Senat, un proiect de lege privind parteneriatul civil, asumat de partid, act normativ care reglementează uniunea între persoanele de acelaşi sex şi nu face o referire explicită la interzicerea sau permisiunea ca persoanele de acelaşi sex să adopte copii.

Propunerea legislativă a fost depusă pe 2 noiembrie, la cinci zile după ce un proiect legat de parteneriatul civil, iniţiat de Florin Manole deputat PSD şi deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a fost înregistrat tot la Senat.

„Este un proiect pe care am decis să îl asumăm şi l-au iniţiat cei doi colegi. Este bine să avem o dezbatere pentru că formula pe care am depus-o noi este foarte uzitată în toată Europa, sunt cupluri care nu doresc să se căsătorească, dar îşi reglează situaţia printr-un parteneriat civil, mai ales cea patrimonială”, a declarat europarlamentarul ALDE Norica Nicolai.

 

 

×
Etichete: ALDE Senat
x close