Marcel Ciolacu, la dezbaterea prezidențială Antena 3 CNN de la Parlament
Publicat acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost sâmbătă din nou la schi, în judeţul Alba, în Munţii Şureanu, fiind fotografiat în timp ce stătea la rând să urce pe pârtie.
Şeful statului a fost fotografiat în timp ce stătea la rând să urce pe pârtie, exact ca în 6 ianuarie când schiat în acelaşi loc, potrivit news.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a devenit o prezenţă obişnuită pe pârtiile de schi din Munţii Şureanu, anul trecut fiind de câteva ori în zonă. Prezenţa şefului statului a fost marcată de fiecare dată de turiştii care au reuşit să se fotografieze cu el, aceştia postând fotografiile pe reţelele de socializare.