Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, conform
Mediafax.
Majorarea substanţială a limitei valorice pentru achiziţiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât şi de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice.
De această dată, însă, ridicarea pragului a fost aprobată în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorită?ilor na?ionale la o ordonanţă aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice, şi a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, urmând să fie aplicată începând cu luna iulie a acestui an.
La finele anului trecut, înainte de aprobarea acestei ordonanţe, Guvernul a anunţat oficial că ia în calcul majorarea pragului la achiziţiile directe, de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar a renunţat pe fondul criticilor publice.
Intenţia Guvernului de a dubla pragul achiziţiilor directe a fost anunţată de agenţia Mediafax în iulie anul trecut şi confirmată ulterior de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, cu argumentul că majorarea pragului de achiziţii directe va permite "flexibilizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, având în vedere şi gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene".
Exact acelaşi argument este folosit şi de către deputaţii care au introdus acum în ordonanţa Guvernului amendamentul prin care o autoritate contractantă va avea dreptul să achiziţioneze direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei este de maximum 30.000 euro echivalent în lei (faţă de 15.000 euro în prezent) pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii şi de maximum 100.000 euro (faţă de tot 15.000 euro în prezent) pentru fiecare achiziţie de lucrări.
"Este necesară creşterea pragului pragului pentru achiziţia directă de la echivalentul în lei a 15.000 euro, fără TVA, la echivalentul în lei a 30.000 euro pentru produse şi servicii, respectiv a 100.000 euro pentru lucrări, fără TVA, pentru flexibilizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi pentru creşterea gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene", este motivarea parlamentarilor, identică celei prezentate de Guvern la finele anului trecut.