La un an de la demisia de la Cotroceni, fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, face o radiografie sumară a situaţiei politice interne. Ea susţine că i se pare de neacceptat ca puterea să fie concentrată într-un singur loc.
"Sunt câteva valori în care cred şi nu voi susţine niciodată varianta unei Românii în care un om are imaginea Mesiei. Nu cred că de aşa ceva avem nevoie în secolul XXI şi nu cred că România trebuie să-şi pună destinele în mâna unui singur om", a declarat Adriana Săftoiu.
În legătură cu relaţia pe care o are acum cu reprezentanţii Partidului democrat Liberal, Adriana Săftoiu spune că mulţi dintre ei nu îi mai răspund la telefon. Tot teama este instrumentul cu care se măsoară şi influenţa Elenei Udrea în PD-L.
"Elena Udrea, dacă a greşit undeva, a fost că a încercat să ardă etapele. Şi nu a ales un traseu mai răbdător, ca să poată fi asimilată până la urmă şi de colegii ei, şi de public. (...)", spune Adriana Săftoiu, adăugând că, atunci când vine vorba de Elena Udrea, cei din partid lasă impresia că mai degrabă s-ar teme de ea şi nu că ar respecta-o.
Antena 3