Antena 3 CNN Politică Săftoiu, atac dur la PNL: Cine a ţinut paltonul liderului e pe lista pentru alegerile parlamentare

Săftoiu, atac dur la PNL: Cine a ţinut paltonul liderului e pe lista pentru alegerile parlamentare

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 11:30 28 Oct 2020 Modificat la 11:30 28 Oct 2020
o_1eln3bi9g7f218f10doar71t1cb.jpg
Sursa foto: Hepta

Adriana Săftoiu spune că pe listele PNL pentru alegerile parlamentare au intrat oameni care au chiulit timp de patru ani, oameni fără o cultură minimală, dar care au ştiut să atârne de paltonul liderului liberal.

Totodată, Săftoiu îl acuză pe Ludovic Orban că ar fi trecut cu vederea prezenţa traseiştilor politici pe listele de la parlamentare.

"Am făcut greșeala să mă uit la listele partidelor pentru parlamentare, cu ceva mai multă atenție la colegii mei de partid, cu foarte puțină atenție la traseiști. Aici păcatul e vizbil chiar dacă e justificat ridicol de marele lider: orice vot e bun dacă te ajută să rămâi pe scaun. 

Săftoiu: Văd pe liste parlamentari care ar putea fi premiați pentru chiul

Nu e nicio problemă că nu sunt eu acolo sau alți colegi care, din punct de vedere parlamentar, meritau măcar și un loc neeligibil. Şi o spun cu toată împăcarea, chiar nimeni nu e atât de bun ca să fie regretat. 

Dar să văd acolo parlamentari care ar putea fi premiați pentru chiul (sigur, aveau grijă să nu lipsească de la votul final că acolo e o monitorizare mai exactă), persoane care, în particular, ar putea fi drăguțe, dar la nivel de activitate parlamentară sunt nule, au practicat tăcerea ca mod de a se exprima, dar au ştiut să vorbească cu paltonul liderului, doar că asta nu e activitate parlamentară, e energie infinit disponibilă pentru a atârna de clanța care poate să îți deschidă ușa, nu îi poți asocia cu niciun proiect parlamentar, unii, cărora dacă le scoți din discurs imprecația, nu au nimic de spus, duc lipsă de argumente, adeseori de cultură minimală, dar pot să înșire platitudini până la epuizarea timpului, persoane care au adus combativitatea de stadion în Parlament, cărora le e mai familiară onomatopeea, cuvintele fiindu-le oaresicum străine, să îi vezi deschizând listele la Senat, la Camera Deputaților, mă întreb: ori țara asta e pierdută, ori e un experiment ca să ne trezim. 

Poate în următorii patru ani ne trezim. Acum, vă asigur, votul e atât de viciat încât nu mai există niciun instrument de a sancționa așa bătaie de joc. Şi dacă aveți chef de analiză priviți cu atenţie numele celor care rămân în dreptul localității voastre şi întrebați-vă ce știți despre ei. 

Adriana Săftoiu: Cum să îi sancționăm? Renunțați să îi iertați pe ai voștri

Mulți se laudă că v-au reprezentat şi, vai, vor continua să vă reprezinte, cel mai des prin activitate pe FB, de exemplu prin "share" la postările de partid. Cei mai mulți sunt puși în locuri sigure pe listă așa încât, şi dacă votăm 10 la sută, ei tot vor fi acolo, mulțumiți că sunt miezul națiunii. 

Cum să îi sancționăm? În primul rând, renunțați să îi iertați pe ai voștri. Fiți mult mai duri cu ai voștri decât cu adversarii. Altfel, nu mai avem nicio şansă", a scris deputatul PNL Adriana Săftoiu, pe pagina de Facebook.

×
Etichete: Adriana Saftoiu
x close