Liderii
PSD s-au întâlnit duminică la Braşov pentru a discuta
strategia partidului în vederea apropiatelor alegeri
europarlamentare. Preşedintele organizaţiei Bucureşti a
social-democraţilor, Marian Vanghelie, a declarat că filiala
Bucureşti a partidului îşi va construi strategia în
jurul experimentatului Adrian Severin, care va beneficia de toată
susţinerea acesteia. De asemenea, discuţiile au avut în
vedere şi situaţia pensionarilor din România, cărora PSD le
va adresa în viitorul apropiat o scrisoare. În acest fel
vârstnicii vor fi informaţi cu privire la propunerile
partidului din următoarea perioadă referitor la problemele cu care
ei se confruntă.
Marian Vanghelie a amintit în
depoziţia sa de la Braşov şi de demersurile pe care partidul din
care face parte le va face în legătură cu nivelul de
remuneraţie al cadrelor didactice. Astfel, el a precizat că
majorarea salariilor profesorilor va fi una dintre condiţiile pe
care PSD le va impune la discuţiile ce vor avea loc cu privire la
bugetul pentru anul 2008.
Antena3.ro