Doar doi social-democraţi s-au înscris în cursa pentru şefia Consiliului Naţional al PSD în termenul prevăzut de Statutul acestui partid. Preşedinţia CN va fi disputată joi de actualul deţinător ale acestei funcţii, Adrian Năstase şi de edilulIaşiului Gheorghe Nichita, vicepreşedinte. Lupta pentru păstrarea scaunului nu se anunţă uşoară pentru Năstase. Potrivit unor surse social-democrate, Nichita ar beneficia de sprijinul liderilor de filiale din zona Oltenia, dar şi de susţinerea liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a celui de Braşov, Constantin Niţă şi a primarului Constanţei, Radu Mazăre.
Partizanii săi evaluează că şansele lui Nichita sunt destul de mari. Conform surselor citate, Nichita ar avea şanse de 60%la 40% de a-l debarca pe Adrian Năstase din fruntea Consiliului Naţional. Ion Toma, liderul PSD Olt, ar fi făcut chiar o evaluare care l-ar da pe Nichita câştigător cu 460 de voturi din totalul de 750. O parte din social-democraţii olteni nu sunt înă atât de siguri că prognosticul lui Toma ar fi cel corect. "Ne-a spus şi la Congres că Geoană va câştiga cu 110 de voturi şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat" ne-au declarat sursele citate.
Adversarii lui Năstase mizează mai ales pe faptul că din CN fac parte aleşi locali, primari de municipii şi preşedinţi de consilieii judeţene, liderii şi viceliderii de filiale, dar şi parlamentarii partidului în rândurile cărora ar exista un puternic curent anti-Năstase, susţin sursele citate. Cum preşedintele Consiliului va fi ales prin vot secret şi nu unul deschis, Nichita&Co. speră că astfel votul nu va fi controlat de actuala conducere şi că liderii de filiale îşi vor ţine cuvântul dat în negocierile purtate în ultimele zile şi nu-şi vor schimba votul la alegerile de joi după-amiază.
Un cuvânt greu de spus în ecuaţia voturilor în vor avea liderul grupului deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea. În prezent, potrivit surselor citate, ambele tabere revendică susţinerea celor doi social-democraţi. Hrebenciuc are interesul de a-l vedea debarcat pe Năstase de la şefia CN pentru a-şi consolida propria poziţie de grup, dar nu-i surâde nici ideea unei ascensiuni fulminante a lui Gheorge Nichita cu care rivalizează pentru influenţa în rândurile filialor moldovene.
La rândul său, Dragnea ar fi mai câştigat dacă Nichita, ales local ca şi el, ar fi instalat în fruntea Consiliului Naţional, însă postura de susţinător al acestuia l-ar situa în aceeaşi tabără cu liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, despre care sursele citate susţin că îi poartă sâmbetele. Dragnea vrea să-şi extindă sfera de influenţă pe viitor şi asupra filialeloor Ilfov şi Giurgiu până nu de demult coordonate de primarul sectorului 5 al Capitalei.
În cealaltă tabără, Năstase ar conta pe sprijinul filialelor muntene, în special cele din Dâmboviţa, Argeş, Gorj, Prahova, pe aportul filialelor PSDaslui şi Suceava şi pe concursul celor mai multe din organizaţiile ardelene.
Adrian Năstase a susţinut pe blogul personal că, cel mai probabil, dosarul "Zambaccian", în care este acuzat de corupţie, va fi trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel încât şansele de a câştiga să-i fie afectate.
"Dosarul aşteaptă liniştit de săptămâni întregi un moment prielnic să fie trimis triumfător la ÎCCJ. Întrebare: Credeţi că acest dosar va fi trimis - public - la instanţă (...) în chiar ziua Consiliului Naţional?", scrie Năstase pe
blog-ul său.Năstase are nevoie de o victorie pentru supravieţuirea politică, scrie
Evenimentul Zilei. Ziariştii îi citează surse care susţin că, de la şefia Consiliului Naţional, politicianul îşi va construi o poziţie de negociere pentru a obţine nominalizarea ca premier, la alegerile din 2012.
Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD este considerată a treia ca importanţă în partid şi asigură prezenţa în biroul de conducere a PSD.
Marius Vulpe, Antena 3