Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase: Să îl ajutăm pe Băsescu să abdice?

Adrian Năstase: Să îl ajutăm pe Băsescu să abdice?

1 minut de citit Publicat la 10:32 27 Ian 2013 Modificat la 10:32 27 Ian 2013
Adrian Năstase: Să îl ajutăm pe Băsescu să abdice?
Foto: Agerpres
Veşnicul adversar al lui Traian Băsescu, Adrian Năstase întreabă, ironic, pe blogul personal dacă nu cumva Băsescu ar trebui ales rege. Năstase ironizează... ultimele ironii ieftine ale lui Băsescu potrivit cărora "preşedinţii nu au marea posibilitate şi onoare de a abdica, ei trebuie să îşi ducă mandatul aşa cum e şi atât cum este".

"Traian Băsescu nu poate pleca pentru că el, nefiind rege, nu ar putea să abdice – singura posibilitate consideră el, de a pleca cu onoare. Probabil şi pentru că ”demisia de onoare” nu ar implica onoare.

Din câte ştiu eu, în istoria României, regii nu au abdicat, ci au fost, mai curând, “abdicaţi”. Să luăm exemplul lui Cuza: în februarie 1866, un grup de militari au intrat noaptea peste el în casă (spijiniţi politic de “monstruoasa coaliţie”) şi l-au obligat să semneze actul de abdicare, apoi l-au expediat, în ziua următoare, în străinătate. Un alt exemplu: Carol al II-lea – în 1940 Antonescu “l-a abdicat” şi l-a trimis cu 7 vagoane (şi cu Elena Lupescu), prin Spania, unde Franco nu i-a dat voie să coboare din tren câteva luni. În fine, pe Regele Mihai, la 3 decembrie 1947, “l-au abdicat” reprezentantul comuniştilor şi cel al sovieticilor, la Palatul Elisabeta, cu o delicateţe care a crăpat unul dintre ziduri. În aceste condiţii, nu vi se pare că “demisia de onoare” ar fi mai onorabilă? Sau să îl alegem pe Băsescu, mai întâi, rege? Avem o şansă, acum, la revizuirea Constituţiei…", scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

×
x close