Unii lideri ai PSD cred că reformarea partidului înseamnă se rescrii istoria şi să te ocupi de trecut, susţine fostul lider al partidului, Adrian Năstase.
Într-o postare pe
blogul său, intitulată ironic "Reforma" în PSD, Năstase scrie că nu a fost invitat la congresul social-democraţilor şi l-a criticat pe Liviu Dragnea, pentru că a cerut celor prezenţi în sală să îşi ceară iertare românilor şi să se despartă de trecutul comunist.
Mesajul fostului premier este însoţit de o fotografie reprezentând nişte cai fugind.
"Caii din imagine fug pentru că le e frică de ceva sau pentru că vor să ajungă undeva", a scris Năstase, precizând că fiecare poate interpreta cum vrea această imagine.