Antena 3 CNN Politică Ce a răspuns Adrian Năstase, când a fost întrebat dacă a dorit cu adevărat să se sinucidă după condamnare

Ce a răspuns Adrian Năstase, când a fost întrebat dacă a dorit cu adevărat să se sinucidă după condamnare

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:00 06 Ian 2021 Modificat la 12:00 06 Ian 2021
o_1erbeuh3s1tht2j21oms18p5bggb.jpg
Sursa foto: Hepta

Adrian Năstase, fost şef al Guvernului şi fost preşedinte al PSD, a spus că după condamnare a vrut cu adevărat să-şi ia viaţa, pentru că nu a putut suporta umilinţa, potrivit Kanal D.

Întrebat dacă a vrut cu adevărat să se sinucidă, Năstase a confirmat.

Adrian Năstase: A fost o tâmpenie

"Da! A fost o tâmpenie, aşa am simţit atunci, pentru că mi s-a părut un gest de maximă umilinţă şi nu am acceptat atunci povestea asta. Sigur, mai târziu am privit diferit lucrurile, dar era un alt moment", a spus Adrian Năstase.

El i-a mulţumit şi poliţiştului care i-a salvat viaţa la acel moment.

Năstase: Am vrut să mă sinucid după condamnare

"Aici, de fapt, poliţistul care m-a împiedicat atunci să duc până la capăt gestul respectiv îi datorez viaţa în mare măsură, pentru că, practic, el a blocat revolverul şi a introdus mâna, ne-am bătut acolo, efectiv. Soţia mea şi acum păstreză costumul care e rupt la genuchi şi haina pătată", a adăugat Năstase.

Năstase: Poliţistului care m-a împiedicat să duc la capăt gestul îi datorez viaţa

Pe 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat la Preşedinţie din partea PSD.

 În aceeaşi seară, fostul premier a încercat să se sinucidă. Ulterior, el a fost internat şi operat.
 

×
x close