Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase, despre Klaus Iohannis: Decretul publicat arată o abordare selectivă si evident politică

Adrian Năstase, despre Klaus Iohannis: Decretul publicat arată o abordare selectivă si evident politică

2 minute de citit Publicat la 19:37 12 Dec 2019 Modificat la 19:37 12 Dec 2019
Adrian Năstase, despre Klaus Iohannis: Decretul publicat arată o abordare selectivă si evident politică
Foto: Agerpres

„In timpul campaniei prezidentiale din 2014, scriam că Iohannis este mai balcanic decât oricare dintre noi. Ideea că un nou Carol I va ajuta la constructia unei Românii moderne, după cele două mandate ale lui Băsescu, s-a dovedit inselătoare. Lipsa unui contra-candidat de anvergură, din partea stângii, a făcut ca el să obtină, anul acesta, un al doilea mandat.

Am crezut că el a inteles că are o a doua sansă de a fi, cu adevărat, presedintele tuturor românilor, dar el a ales să fie doar presedintele liberalilor (bănuiesc, asa cum ii cunosc, că doar al unora dintre ei) si al unor talibani care i se adresează cu formula „domnule fanfaron”.

Cum poate fi calificat gestul său de a mă invita la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale, pentru ca, după două zile, la intrebarea „naivă” a unei ziariste, să anunte că-mi va retrage o decoratie, acordată in urmă cu 17 ani, pentru anumite fapte si intr-un anumit context? Si in ziua in care l-a decorat pe ambasadorul Klemm, la plecarea din tară, probabil pentru felul in care s-a comportat acesta in calitate de guvernator pentru România. Incercând, pe de altă parte, să mă umilească, punându-mă pe acelasi plan cu Laszlo Tokes, căruia, de asemenea, i-a retras decoratia.

Poate că pentru câteva zile, Iohannis va fi un „erou” al Societătii Timisoara si al unor radicali #rezist. In timp, insă, acest gest, lipsit de elegantă, va fi contestat de oamenii politici si de oamenii de bun simt. Si va deveni un precedent. Decoratia din urmă cu 17 ani a fost acordată pentru unele merite (care nu cred că pot fi contestate nici din perspectiva timpului). Condamnările nedrepte, dictate, ulterior, de către Băsescu, prin instrumentele sale din magistratură, nu au nicio legătură cu argumentele pentru decorare. A te preface că, după 7 ani sau 5 ani de la condamnări că poti să le dai relevantă, este o mârsăvie politică. Cu atât mai mult, cu cât Iohannis nu a avut o „revelatie divină”, descoperind textul de lege si hotărând să retragă decoratia TUTUROR celor condamnati. Decretul publicat arată o abordare selectivă si evident politică.

In plus,dacă o condamnare POATE fi baza pentru retragerea unei decoratii, această retragere se poate face si după 3, 5, 7 mandate prezidentiale? Si după 20 de ani?

Mă vor injura unii, dar mă intreb dacă comunistii i-au retras decoratiile lui Maniu, după condamnarea sa.

Incercarea de a rescrie trecutul a fost descrisă de Orwell si a fost practicată de regimurile totalitare. Nu pentru o lungă perioadă…”, a scris Nastase pe blog.

×
x close