Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase: Asta ar trebui să facă PSD înainte de a propune amnistia şi graţierea la nivelul ţării!

Adrian Năstase: Asta ar trebui să facă PSD înainte de a propune amnistia şi graţierea la nivelul ţării!

3 minute de citit Publicat la 20:38 05 Dec 2018 Modificat la 20:38 05 Dec 2018
Adrian Năstase: Asta ar trebui să facă PSD înainte de a propune amnistia şi graţierea la nivelul ţării!

Fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, a declarat miercuri că Partidul Social Democrat ar trebui să propună amnistie şi graţiere mai întâi în interiorul său, el apreciind că formaţiunea social-democrată ar trebui să se teamă de pierderea majorităţii parlamentare.

"Un mare partid nu poate fi extrem de omogen, din punct de vedere ideologic, al leadership-lui, şi este nevoie de o anumită coabitare în interiorul partidului, altfel partidul devine tot mai pur, dar tot mai mic. Şi sper ca lucrul ăsta să nu se întâmple în PSD. Eu cred că un partid mare, care înseamnă că trebuie să baleieze jumătate din spectrul politic, are nevoie şi de lideri de stânga mai radicali, şi de lideri mai apropiaţi de centru, tocmai pentru că societatea noastră în schimbare are nevoie de mesaje care vin pe această direcţie şi de lideri care vin într-o formulă de echipă. Şi atunci nu neapărat pe facţiuni, nu neapărat în dizidenţe, dar într-o fomulă care să atragă un electorat cât mai amplu, ar fi nevoie de o anumită abordare de acest tip. Înainte de a propune o amnistie şi o graţiere la nivelul ţării, la nivelul poporului, poate că partidul ar trebui să-şi propună să facă o amnistie şi o graţiere în interiorul partidului, tocmai pentru a-şi păstra masa critică în Parlament şi în politică, pentru că, altfel, eliminând bucăţi din partid, din Parlament, din organizaţii, slăbeşti forţa şi rămâi supus unui anumit tip de şantaj în Parlament, cum este posibil să se întâmple din nou cu anumite pretenţii ale UDMR", a susţinut Adrian Năstase la finalul lansării cărţii sale "Războiul lui Onoda. Blog'n Roll, vol 8".

Întrebat dacă există riscul ca PSD să devină un partid slab, care să piardă majoritatea în Parlament, Adrian Năstase a arătat că există un astfel de pericol, de care social-democraţii ar trebui să se teamă.

"Nu ştiu dacă se va întâmpla (n.r. - pierderea majorităţii), probabil că sunt multe lucruri care sunt acum în mişcare. Dar eu cred că ar trebui să se teamă de lucrul acesta şi ar trebui să aibă în vedere că există un astfel de risc, pentru că el va fi atacat şi de la stânga, şi de la dreapta, va fi atacat şi de liberali, şi va avea probleme în a menţine relaţia în condiţiile de hemoragie parlamentară cu ALDE. Dar sigur că şi partidul lui Ponta, în măsura în care PSD-ul slăbeşte, atunci ar putea să obţină mai mulţi parlamentari, să creeze o problemă care să antreneze după aceea un scor mai mic la europarlamentare, ceea ce va determina o anumită abordare pentru prezidenţiale", a adăugat fostul preşedinte al PSD.

Referindu-se la situaţia politică din România, Adrian Năstase a apreciat că "este foarte trist ceea ce se întâmplă", pentru că nu mai există niciun fel de dialog, acesta fiind înlocuit de un anumit tip de oportunism, dar şi de lipsa de caracter.

"Formula sintetică ar fi lipsa de dialog, incapacitatea de dialog. Îmi aduc aminte, în anii '90, când lucrurile erau totuşi mult mai brutale, mai directe, nemulţumiri, aveam la Parlament un club parlamentar, ne întâlneam şi discutam la o cafea, era formula pe care am inventat-o pentru România împreună cu Ion Raţiu, preluând un model din Marea Britanie. Acum, practic, ceea ce se întâmplă este mai curând o formă de tranzacţionare, trecerea dintr-un loc într-altul, un anumit oportunism. Şi lipsa de caracter, de coloană vertebrală în politică distruge fibra de conducere şi modul în care Româna este condusă în momentul de faţă şi felul în care se raportează la exterior. Lucrurile astea ar trebui corectate şi cred că ar trebui ca toate partidele să facă un efort. Şi numărul de crize... Toată lumea e în război cu toată lumea, toţi sunt nemulţumiţi, incapabili de a propune un proiect comun. Nu ştiu cum poate să se încheie această poveste, probabil că ar trebui să încercăm să încheiem un parteneriat româno-român pentru secolul XXI şi este nevoie în definitiv de un mod de a ne raporta la viitor, pentru că noi ne tot raportăm la trecut, la un prezent imediat, nu avem strategii pentru o perioadă mai lungă", a mai susţinut Năstase.

Potrivit acestuia, oamenii merg după cei pe care îi consideră lideri puternici.

"Şi probabil că asta trebuie să oferim - o nouă generaţie de lideri, care să ne arate că drumul nu este neapărat spre Vest, ci al interesului naţional, care să ne ofere şi un drum către toate azimuturile, în funcţie de interesele pe care România le are", a menţionat fostul premier.

×
Etichete: Adrian Nastase
x close