"Am recitit un text pe care l-am scris in urma cu 14 ani, intr-o perioadă dificilă, de dezorientare a PSD si am impresia că unele idei de acolo isi mentin actualitatea.
2006 – ADRIAN NĂSTASE, Cateva idei pentru viitorul imediat
PROGRAM POLITIC
Cred cu tărie că vremea criticilor în PSD s-a încheiat.
De prea multe ori pe parcursul ultimilor doi ani, am căzut cu toţii în capcana autodistrugerii. Ca şi când n-ar fi fost suficient că scopul primordial al puterii era să ne distrugă, am contribuit şi noi, fără să ne dăm seama, la succesul acestei acţiuni. La fiecare lovitură din partea lui Traian Băsescu şi a prietenilor săi, adăugam şi noi una, arătând cu degetul spre colegi de-ai noştri. Cu fiecare articol de presă care ne desfiinţa, mai apărea câte unul dintre noi anunţând că suntem terminaţi. Am luat cu toţii parte la acest proces public al PSD. Ştiu acum că nu a fost cea mai fericită strategie."
Continuarea, pe adriannastase.ro.