Antena 3 CNN Politică Actorul Florin Zamfirescu spune că poate candida la președinție în locul lui Călin Georgescu: N-am mai vorbit, dar comunicăm telepatic

Actorul Florin Zamfirescu spune că poate candida la președinție în locul lui Călin Georgescu: N-am mai vorbit, dar comunicăm telepatic

G.M.
1 minut de citit Publicat la 09:15 14 Ian 2025 Modificat la 13:05 14 Ian 2025
florin zamfirescu
Actorul Florin Zamfirescu ia în calcul să candideze la președinție dacă va fi respinsă candidatura lui Călin Georgescu. FOTO Facebook Florin Zamfirescu

Actorul Florin Zamfirescu ia în calcul să candideze la președinție dacă va fi respinsă candidatura lui Călin Georgescu și susține că nu a vorbit cu acesta la telefon, dar comunică „telepatic și subteran”.

Fără a afirma cu certitudine că își va depune candidatura la președinție, Florin Zamfirescu a spus că, dacă Georgescu va fi scos din joc, un alt suveranist va candida în locul lui.

„Eu nu anunț că voi candida la președinție, spun doar că pot să o fac. A-l scoate din joc pe Călin Georgescu presupune că poți introduce pe altul în locul lui care să gândească la fel. . În locul lui Călin Georgescu vor apărea, ca să nu zic vom apărea multi”, a spus actorul la România TV.

Întrebat dacă a discutat cu Călin Georgescu despre aceste aspecte, Zamfirescu a răspuns că nu au mai vorbit din vara anului trecut.

 „Cu dl Georgescu nu am mai vorbit din vara trecută, nu poate fi găsit la telefon. Eu am telefonul lui, dar acum este exclus să poată fi căutat, dar telepatic și subteran putem comunica pentru că gândim la fel. Nu telepatic în sensul de miracol, ci că gândim la fel. Când un om dispare, altcineva îi ia locul”, a mai declarat Florin Zamfirescu.

 

×
x close