Antena 3 CNN Politică Actorul Bogdan Stanoevici și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: Am o datorie de suflet, față de mama mea!

Actorul Bogdan Stanoevici și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: Am o datorie de suflet, față de mama mea!

<1 minut de citit Publicat la 21:28 04 Mai 2019 Modificat la 21:28 04 Mai 2019
o_1da21ipnqaug1sp36sb3hp12g88.jpg

Directorul Circului Metropolitan București, Bogdan Stanoevici, și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile prezidențiale din acest an.

"De câțiva ani mă întreb ce ar trebui făcut pentru această țară. Pentru că România mea arată altfel, am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele. Aceea de a candida pentru funcția de președinte al României. De ce? Pentru că am o datorie de conștiință față de țare mea, în care m-am născut, în care am crescut și în care m-am format ca individ. Și mai am o datorie de suflet: față de mama mea, care a iubit această țară ca pe mine și care într-o zi, cu lacrimi în ochi, mi-a cerut ca atunci când voi fi pregătit, să fac tot ce-mi stă în putință pentru a schimba tot ce este strâmb în această țară. Ei bine, momentul acela a sosit!", a anunțat Stanoevici, într-o postare pe Facebook.

Bogdan Stanoevici are 61 de ani și vreme de câteva luni a fost ministru pentru Relația cu românii de pretutindeni în Guvernul Ponta.

Până acum și-au mai anunțat candidatura președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, dar și deputatul PSD Liviu Pleșoianu, tot ca independent.

 

 

×
Etichete: Klaus Iohannis
x close