Nea Vasile are 65 de ani. A muncit o viață la Simex, în Șimleu Silvaniei, iar acum încearcă să se bucure de pensie, scrie
voceatransilvaniei.ro.
S-ar bucura, însă, cu adevărat, dacă fiul său, care lucrează acum în Londra, s-ar putea întoarce acasă. Ne spune că s-a dus acolo dezamăgit după ce, absolvent de facultate fiind, și-a găsit, cu greu, un post la Zalău plătit cu 11 milioane (de lei vechi, bineînțeles). ”Ce poți face cu banii ăștia? Mi-a zis că nu vrea să stea aici să îi dau eu bani din pensie”, ne explică el.
Vasile Păcurar își pune acum speranțele în vecinul său, că el va încerca să facă lucrurile să meargă bine în țara asta. Vecinul are un nume aflat zilele acestea pe buzele tuturor: Dacian Cioloș, pentru că nea Vasile locuiește în Pericei, la 50 de metri de casa în care premierul desemnat al României a copilărit și în care revine, cu drag, de câte ori poate, pentru a-și revedea bunicul încă în viață și neamurile de care este foarte apropiat.
Pe copilul Dacian Cioloș și-l amintește frământând noroiul de pe ulițele satului, cu 40 de ani în urmă, dar și ajutându-și bunicii oriunde era nevoie de el. Ne spune că funcțiile pe care le-a avut, după ce-a ajuns ”om mare”, nu l-au schimbat, Dacian Cioloș rămânând la fel de respectuos și modest ca pe vremea când copilărea și se juca, pe uliță, cu fiica lui nea Vasile, Alina.
Mai multe, pe
voceatransilvaniei.ro.