UPDATE 23.15 - A noua zi de proteste antiguvernamentale din Piaţa Victoriei din Capitală s-a încheiat după mai bine de cinci ore, timp în care manifestanţii au scandat "Hoţii", "Demisia", au cântat imnul şi au aprins lanternele telefoanelor mobile, potrivit News.ro.
UPDATE 22.55 - Manifestanţii din Piaţa Victoriei au început să plece, la ora transmiterii acestei ştiri.
În faţa sediului Guvernului se mai află aproximativ 1.000 de oameni care scandează "România", "Hoţii", "Demisia", potrivit News.ro.
UPDATE 22.00 - Aproximativ 6.000 de manifestanţi, potrivit unor surse, s-au strâns miercuri seara, pentru a noua zi consecutiv, în Piaţa Victoriei, pentru a manifesta împotriva Guvernului.
Protestarii au pancarte pe care se poate citi: ''Afară ninge ca-n poveşti, dar ei se fac că plouă'', ''Sunt în 2017 şi încă strig Jos Comunismul'', ''Zi de zi aici vom fi'', ''Demisia'', ''Suntem cu ochii pe voi'', ''#Rezistăm, Existăm'', ''În loc să muncim, stăm şi vă păzim''.
UPDATE 21.42 - Președintele Klaus Iohannis ar urma să ajungă, miercuri seară, și la protestatarii din Piața Victoriei, după ce în urmă cu câteva ore, a fost la cei de la Cotroceni, potrivit unor surse citate de Antena 3.
UPDATE 21.05 - Aproximativ 2.500 de persoane, potrivit unor surse, protestează miercuri seara în Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului.
Protestarii au pancarte cu mesaje precum: 'Pe aici nu se trece', 'Fără penali în Guvern', 'Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara', 'Da, sunt dac, niciodată nu am să tac'. 'Români, uniţi-vă', 'România coboară pe pârtia corupţiei', 'Azi concediu, mâine grevă'.
Manifestanţii scandează 'Demisia', 'Jos Guvernul', 'Trădătorii', 'Jos penalii', 'Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie'. Pe zăpadă manifestanţii au scris mesaje precum "Rezistăm!", "Refuz. Rezist". Demonstranţii flutură steagurile României, ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite ale Americii.
Traficul în Piaţa Victoriei a fost blocat.
UPDATE 20.22 - Câteva sute de persoane protestează miercuri seara în Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului.
Protestarii au pancarte cu mesaje precum: "De mine nu scăpaţi!", "Aţi obosit? Ghinion! Noi nu!", "România trezeşte-te!", "Corupţia ucide!", "Demisia! Apoi la DNA!", "Cui îi bate ceasul!", "Vrem în România, nu în RO-hoţia!", "Dragi politicieni nu aţi înţeles nimic!", "Vin din Canada pentru că îmi pasă", "Noi suntem viitorul ţării".
Pe două clădiri din zonă sunt proiectate mesaje luminoase: "demisia", "rezist", "exist". Protestarii au strigat: "Nu plecăm, nu capitulăm!", "DNA să vină să vă ia!". Manifestanţii fac gălăgie, unii dintre ei suflând în fluiere şi vuvuzele.
Numărul manifestanţilor este într-o continuă creştere.
UPDATE 19.16 - Piața Victoriei a fost în beznă, miercuri seară, după o avarie care a afectat mai multe zone ale Capitalei.
UPDATE 18.55 - Aproximativ 100 de persoane protestează miercuri în Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului.
Unii dintre manifestanţi au dat zăpada la o parte din zona unde se desfăşoară protestul. Pe zăpada care a continuat să cadă manifestanţii au scris mesaje precum "Rezistăm!", "Refuz. Rezist".
Protestatarii au pancarte cu mesaje precum: "Jos corupţia!", "Hoţii!", "Demisia", "Hoţii şi mincinoşii plecaţi de la Guvern", "CCR - Ruşine!", "CCR-ul PSD-ist".
PROTESTE ÎN ȚARĂ
1.000, la Sibiu
Aproape o mie de protestatari, potrivit unor estimări oficiale, s-au strâns, miercuri seara, până la ora 20,00, în Piaţa Mare din centrul municipiului Sibiu, cerând demisia Guvernului.
Oamenii au venit şi în această seară cu steaguri, vuvuzele şi pancarte cu lozinci anti-PSD şi prin care cer demisia Guvernului.
Participanţii la protest au fost rugaţi de conducerea Aeroportului Internaţional din Sibiu să nu mai folosească lasere şi lampioane, pentru că pun în pericol securitatea traficului aerian.
200, la Brașov
Peste 200 de persoane, număr mult redus faţă de marţi seara la aceeaşi oră, au protestat miercuri, în jurul orei 19,30, în faţa Prefecturii, pe o vreme rece cu ninsoare.
"Foarte multă lume de partea cealaltă a baricadei, dar ei nu-şi dau seama că de fapt sunt în aceeaşi barcă cu noi, s-au bucurat enorm pentru faptul că pe procedură, respectiv ce a reclamat Preşedinţia şi CSM-ul, Curtea Constituţională a declarat ordonanţa ca fiind constituţională. Ştiam şi noi că este constituţională de la început. Nu contează dacă este constituţională ordonanţa, ea este imorală", a spus unul dintre protestatari.
Protestatarii spun că solicită în continuare demisia Guvernului Grindeanu şi a lui Liviu Dragnea. Ei fluieră din vuvuzele şi scandează "Demisia", "Hoţii, Hoţii", "Nu vrem hoţie-vrem democraţie", "În democraţie-hoţii stau la puşcărie". Ei vor merge şi în această seară în marş până în Piaţa Sfatului, unde acţiunea de protest se va încheia.
2.000, la Cluj
Protestul de miercuri de la Cluj-Napoca s-a încheiat, în jurul orei 21,45, la manifestaţie participând, conform estimărilor forţelor de ordine, aproximativ 3.000 de persoane, în momentele de vârf.
Protestatarii au purtat pancarte antiguvernamentale şi anti PSD, precum şi steaguri tricolore.
În cursul serii de sâmbătă, 4 februarie, cu o zi înainte de abrogarea OUG 13, referitoare la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, 40.000 de oameni au ieşit la manifestaţii. De asemenea, duminică, în ziua abrogării OUG, 50.000 de oameni au participat la proteste
----------------------------
Știrea inițială 18.02
Peste 70 de persoane protestează miercuri în Piaţa Victoriei cerând demisia guvernului.
Manifestanţii au pancarte cu mesaje printre care se regăsesc următoarele: "Hoţii şi mincinoşii, plecaţi de la guvern", "Noi în frig, hoţii la răcoare", "Guvernul penalilor, grup infracţional organizat".
Protestatarii au făcut un om de zăpadă căruia i-au ataşat o pancartă cu mesajul "#Rezist Day 9". De asemenea, un manifestant are o cruce cu mesajul "2017 - Dumnezeu e cu noi".
Demonstranţii flutură steagurile României, ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite ale Americii. Câţiva manifestanţi îndepărtează cu lopeţile zăpada din zona unde are loc protestul.
Manifestanţilor le este pus la dispoziţie ceai, cafea, suc, apă plată, dulciuri, pizza şi fructe.