Este scandal uriaş după ce Dan Şova a fost scăpat de colegi, în baza unui vot controversat. Au fost 79 de voturi pentru şi 67 împotrivă şi totuşi, Senatul nu a aprobat cererea de încuviinţare a arestării.
Liberalii sunt hotărâţi să conteste la Curtea Constituţională votul dat în Senat. Liderii PNL au trecut chiar şi la ameninţări. I-au transmis lui Călin Popescu Tăriceanu că i-ar putea face şi plângere penală pentru că l-ar fi scăpat pe Dan Şova.
Şi Traian Băsescu spune că şeful Senatului trebuie să ajungă pe mâna procurorile după votul de ieri.
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că după votul în cazul lui Şova ar trebui făcută o plângere penală pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu.
În plus, liberalii vor să conteste decizia la Curtea Constituţională.
Preşedintele Senatului neagă că ar fi avut vreo influenţă asupra votului.
Şi Klaus Iohannis a reacţionat dur după decizia plenului Senatului în cazul Şova.
"Într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege. Calitatea de deputat, senator sau ministru nu ar trebui să confere nimănui imunitate în faţa justiţiei. Parlamentul nu se poate erija în instanţă. Justiţia este singura în măsură să-şi spună cuvântul, pornind, desigur, de la prezumţia de nevinovăţie", a scris Klaus Iohannis pe Facebook.