"Cel mai cinstit proces politic este votul popular" a declarat Liviu Dragnea referitor la referendumul din 29 iulie.
Potrivit acestui sondaj, 61% dintre cei chestionaţi cred că, indiferent de felul cum vor vota la referendumul din 29 iulie, preşedintele Traian Băsescu va fi demis din funcţie. 29% cred că Băsescu nu va fi demis, iar 10% nu ştiu/nu răspund.
Totodată, 57% dintre respondenţi cred că demiterea lui Băsescu ar fi un lucru mai degrabă bun pentru ţară, 32% – mai degrabă un lucru rău pentru ţară, iar 11% – nu ştiu/nu răspund.
Sondajul CURS a fost realizat pe un eşantion de 1.104 respondenţi cu vârste de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/–3,0% la un nivel de încredere de 95%.
Modul de intervievare: faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, folosind un chestionar elaborat de CURS în colaborare cu beneficiarul.
Liviu Dragnea a mai declarat la Antena 3 că a informat MAI cu privire la o practică tot mai întalnită în această perioadă de dinaintea referendumului, că sunt cetăţeni care bat din uşă în uşă şi care oferă bani românilor în schimbul promisiunii că NU se vor prezenta la vot pe 29 iulie.
VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "VORBE GRELE" DE LA ANTENA 3