În mintea mea, cel puţin, Elena Udrea e mai degrabă o insultă. Are tot ce-i trebuie unui individ pus pe căpătuială fără scrupule şi, în plus, cu o neostoită dorinţă de putere şi mărire. Nu-i cazul să mai argumentez aici. Chiar şi fără a-i cunoaşte cât de cât biografia e suficient s-o urmăreşti cu ceva atenţie în oricare din desfăşurările ei publice, atât de mediatizate de altfel.
Această femeie transpiră indecenţă precum alţii transpiră pur şi simplu. Şi când spun indecenţă nu mă refer decât în ultimă instanţă la dimensiunea vulgar-anatomică a termenului. Vorbesc de o trăsătură preponderant morală, de un mod de a fi, de a face şi de a gândi în relaţia cu ceilalţi. Elena Udrea ”transpiră” un model de succes de factură sub-urbană perfect adaptat unei societăţi fără coloană în care majoritatea aplaudă masochist şiretenia, cinismul, lipsa de onoare, amoralitatea şi aroganţa celui puternic.
O vreme am crezut că Traian Băsescu doar se foloseşte de Elena Udrea şi rareori mi-am imaginat că o şi admiră sincer. M-am înşelat. Pentru Traian Băsescu ceea ce-i mai lipseşte Elenei Udrea pentru a fi chiar premier sau preşedinte al României e doar ”experienţa de viaţă”, cum s-a exprimat recent într-o emisiune tv. Cu alte cuvinte, nu trăsăturile de personalitate o descalifică, dimpotrivă, acestea chiar o recomandă, ci doar faptul, uşor reparabil, de ar fi încă prea tânără. O chestiune de timp şi, din partea ei şi a noastră, de răbdare. Modelul Elena Udrea e, în viziunea actualului preşedinte, perfect pentru România cu condiţia să nu-l forţăm. Să-l mai lăsăm un pic să se coacă.
Am spus indecent? Cred că am fost prea blând. Elena Udrea e întruchiparea unui scuipat pe care doar timpul şi rezistenţa noastră, tot mai anemică, e drept, îl mai împiedică să-şi facă drum către obrazul ţării.
