Nu sunt mulți cei care să-i plângă de milă lui Sorin Ovidiu Vântu pentru ce i s-a întâmplat azi. Deși sunt unii care-l admiră în secret, omul nu s-a numărat niciodată printre personajele cu priză la public.
Cinic și arogant, SOV întruchipează în ochii celor mai mulți români jefuitorul de tranziție, specimenul de businessman care face din capitalismul românesc o caricatură hidoasă. Nu impresionează nici măcar boala pe care o târăie după el din fragedă copilărie. Vântu a avut grijă să-și cultive aparența de atotputernic și deneatins așa încât, spre deosebire de un Gigi Becali, reținut și el la un moment dat de procurori, a-l vedea în cătușe e, pentru mulți, pe cât de greu de imaginat pe atât de satisfăcător.
Căderea de la înălțime e un spectacol pe care vulgul îl gustă cu voluptate. Din acest punct de vedere, cel puțin pentru moment, Traian Băsescu poate să se simtă mai mult decât mulțumit. A oferit mulțimii un cap pe care puțini nu și l-ar fi dorit. Dar ce știe cu siguranță același Băsescu e că faptele de acest fel nu rămân niciodată nerăzbunate. Și nu mă leg aici de declarația cu iz de amenințare, aia cu ?când Băsescu va pierde o bătălie, să-l văd în locul meu?, pe care a făcut SOV imediat după încătușare.
Răzbunarea vine întotdeauna de acolo de unde vin și aplauzele. Înlănțuirea lui SOV e mai degrabă anticiparea unei mari înfrângeri a lui Băsescu. Pentru că împart aceeași tagmă, SOV și Băsescu își împart și destinele. Azi e Vântu pe eșafod. Mâine mulțimea va savura cu aceeași plăcere și capul pe tavă a lui Băsescu.
Raul Zan
