Am stat mereu și m-am întrebat, încă de la primele dumneavoastră ieșiri publice, să le zic așa, un pic mai deocheate, ce e mai important până la urmă atunci când încerc să vă înțeleg și apreciez prestația: omul sau președintele. Când ați trântit-o pe aia cu ?țiganca împuțită? mi-am zis mai întâi, uite, omul vorbește pe limba noastră, a majoritarilor, nu-i nici o mare scofală. Tuturor ne mai scapă câte una din astea. De ce atâta vâlvă (la acea vreme), mai ales că, se știa, expresia v-a ieșit din gură într-o discuție strict privată, din nefericire pentru dumneavoastră, înregistrată din greșeală pe un telefon mobil. M-a surprins mai mult faptul că v-ați pretat atunci la a-i smulge acel telefon din mână unei ziariste. Asta mi-a fost mai greu să înțeleg și nu o banală înjurătură scoasă la nervi. Și nu era vorba că v-aș fi judecat gestul ca venind din partea unui ditamai președinte de țară. Nu, ca om nu v-am înțeles. V-am judecat aspru pentru că în întâmplarea cu pricina întrezăream, oarecum oripilat, profilul unui pungaș. Ori, un pungaș, și încă unul de duzină, nu doar că-mi displace profund ci, aș zice, chiar mă îngrețoșează.
Mi-a trecut însă. Vâltoarea scurtei istorii prin care ne-au purtat vremurile de-atunci, m-au făcut să-mi înec acel episod undeva în mâlul memoriei. Dar ați recidivat, iar eu între timp aveam să mai aud și alte povești, niciodată făcute publice. Cum ar fi faptul că, pe când erați primar al Bucureștiului, deveniserăți deja o legendă printre ziariștii alocați ariei dumneavaostră de activitate, prin modul în care vă exprimați, în special la adresa femeilor. Tinerelor, mai ales. Dar, cum spuneam, ați recidivat. Unei alte ziariste i-ați propus, în glumă evident, dar în public de data asta, să ?o faceți? la ea în birou. Ete, na, mi-am zis și atunci, în primele momente de la aflarea întâmplării. V-a luat gura pe dinainte. Ce să stau să judec atâta o vorbă pe care o spun majoritatea bărbaților atunci când li se ivește prilejul, și o gândesc și mai mulți. Omul Băsescu nu e cu nimic mai prejos decât românul nostru majoritar. Nu-i niciun capăt de țară. Ca președinte e mai important să vă ridicați deasupra majorității. Ca om puteți fi și la nivelul nostru, al celor mulți. Ba chiar e adeseori de dorit.
Dar nu m-a ținut mult. Am slăbiciunile mele, tot de om, nu de ziarist, și nu m-am împăcat deloc nici cu această concluzie. Cum mama naibii s-o fi simțit, să zicem, soțul/iubitul ziaristei cu pricina, m-am întrebat la un moment dat? Nu știu, dar încercând să mă pun în locul lui m-am înfuriat. Mi-am zis că, uite, în situații de acest gen nu obiectivitatea, privirea din avion, e măsura unei bune judecăti ci empatia. Eu să fi fost șoțul sau iubitul acelei ziariste m-aș fi simțit profund jignit. Indiferent cine ar fi spus asta la adresa ei. Nu președintele Băsescu m-ar fi jignit atunci ci omul Băsescu, doar întâmplător și irelevant oricum, aflat în funcția de șef de stat. Sunt subiectiv, recunosc domnule președinte, dar așa am fost și când v-am votat prima oară. Omul din dumneavoastră m-a convins și cu acest om în mintea mea și probabil a celor mai mulți ați ajuns președinte. Așadar, tot ca om vă judec în continuare. Vreau să fiu consecvent. Și pentru că tot se spune, mai ales printre politicieni, acolo am auzit-o eu cel mai des, că ?numai boul e consecvent?, accept să mă numiți astfel. Vă promit în schimb un dos de ?copită?. Oriunde, cu plăcere, la o oră de maximă audiență.
Raul Zan
