Şcoala fără viitor

Începe şcoala şi oamenii politici şi-au rezervat dinainte un loc pe la serbările populare unde se promite un viitor generos generaţiilor care vor apucă să vadă scos din dicţionar cuvântul "sacrificiu". Prin anii '90 apăreau şi popii la astfel de evenimente, dar cum în învăţământ nici măcar nu s-a mai renovat mare lucru, ce să mai vorbim de construcţii noi, sfeştaniile au trecut în planul doi, păstrate doar pentru marafeturile politice.

Din '90 şi până acum şcoala a involuat laolaltă cu societatea, iar bacul ar putea fi cotat la bursă, la cât de rapid se schimbă modificările impuse de pricepuţii din Ministerul Învăţământului. Totul e o loterie în liceul românesc. În clasa a IX-a habar n-ai ce materii faci în clasa a X-a, într-a XI-a n-ai încă nici o şansă să ştii după ce criterii vei da bacul într-a XII-a.

Între timp, gherţoii patriei au apucat să-şi ducă odraslele la Paris ori Londra, sau chiar direct peste Ocean, să-şi ştie gena în siguranţă şi nepervertită de românismul care i-a îmbogăţit în tranziţie. Abia micii boieri rămaşi fără lichidăţi de criza imobiliară îşi mai permit să-şi lase copilaşii la vreo şcoală de fiţe din Bucureşti. Cât de un celular mai şmecher sau de o maşină tunată încă mai au în cont.

Oricum, la Cucuruzu sau la Cuca Măcăii nu s-a găsit nici un politician să se tragă-n poză cu elevii. Acolo este o altă Românie, a nimănui, unde şcoala nu mai începe de o bună bucată de vreme şi pe care împrumuturile de la FMI nu o vor putea revigora niciodată.

Prinşi între protestele salariale ale profesorilor, schimbările interminabile de strategie din Ministerul Învăţământului şi sacul fără fund de vorbărie goală al politicienilor, tinerii români sunt captivii unei ţări în care educaţia, sau mai degrabă lipsa ei, ar fi trebuit de mult să devină o chestiune de siguranţă naţională. N-a fost să fie. "Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate..."

Bogdan Pitaru