România după summitul NATO. Eşec sau succesuri?

România a organizat summitul NATO cu sacii în căruţă. Suntem membri ai Alianţei, camarazi de arme cu Marele Licurici, avem un preţ suportabil la gaze. În aceste condiţii, prezenţa României la summit a fost una discretă. Avem totuşi nevoie de o concluzie. Într-un dialog imaginar Valentin Stan - Elena Băsescu, întrebarea firească în aceste momente ar suna cam aşa: Summitul NATO: Eşec sau succesuri?

Părţile bune

- Organizarea. A fost OK, spre impecabil. Ne-am dat cu stângul în dreptul doar la modul în care Poliţia i-a fugărit pe cei câţiva zeci de puşti-anarhişti. Dar, culmea, asta a dat bine în faţa oaspeţilor occidentali. Au avut linişte la Bucureşti. Probleme în trafic nu au fost, circulându-se degajat şi pe lângă culoarul unic. Paradoxal, singurul ambuteiaj a fost creat doar la repetiţia dinaintea summitului. Problemele organizatorice semnalate de jurnaliştii străini nu ne-au aparţinut în totalitate. Spre exemplu, întârzierile cu care au sosit acreditările au ţinut de organizatorii externi, nu de Bucureşti. Problemele de sonorizare apărute în prima zi s-au remediat repede, şi, oricum, erau inerente. S-ar fi întâmplat oriunde.

- Oamenii politici. Au înţeles importanţa evenimentului. Preşedintele Băsescu a evitat să vorbească în engleză, premierul Tăriceanu s-a ferit să-l mai contrazică pe preşedinte, opoziţia a fost o prezenţă discretă pe la televiziuni, foştii şefi de stat s-au abţinut de la răutăţi şi replici invidioase.

- Băsescu. A punctat extrem de eficient, chiar dacă a urmărit mai mult efectul electoral. S-a afişat atât cu Bush, cât şi cu Putin, a fost ferm în declaraţii, a avut curajul să aducă în discuţie cazul Teo Peter de faţă cu Bush, nu i-au tremurat genunchii în faţa lui Putin. Şi, la acelaşi capitol, Maria Băsescu. Impecabilă.

- Poliţiştii, jandarmii, SPP-iştii şi alte servicii implicate. Deşi mulţi, au fost extrem de eficienţi. Civilizaţi, prudenţi, calmi au rezolvat cu discreţie orice problemă apărută în zona lor.

- Bucureştenii. S-au comportat firesc, precum locuitorii unei capitale Europene. Au făcut poze cu NATO, adică cu maşinile delegaţiilor ce bântuiau culoarul unic, au evitat să aglomereze zonele cu restricţii, sau pur şi simplu au plecat din Bucureşti pe perioada summitului.

Părţile mai puţin bune

- Implicarea. România a fost aproape absentă în negocirile ce au vizat luarea deciziilor în cadrul summitului NATO. Am votat la grămadă, cu Aliaţii tradiţionali. Am fost de acord cu toate deciziile. Am încercat să transformăm orice rând iscălit pe documentele finale într-un succes. Nu era cazul. Oricum, deciziile s-au luat în ţara noastră, dar peste capul nostru.

- Cioroianu. Deşi ministru de externe al ţării gazdă, a lipsit aproape cu desăvârşire din peisaj. Poate că e mai bine. Când a apărut, s-a încurcat iar în declaraţii de politică externă.

- Băsescu, din nou. În special pentru declaraţiile dinainte de summit, când a spus o grămadă de răutăţi la adresa predecesorilor săi. Nu era cazul, oricum ştia că nu-i va fura nimeni statutul de vedetă a reuniunii.

- Scutul antirachetă. Băsescu a susţinut că România va fi apărată de un nou scut creat de NATO, complementar celui american din Europa. Din păcate, nu va fi chiar aşa de simplu. Oficialii NATO nu au decis nimic concret în acest sens, fiind deschişi propunerii, dar aşteptând să vadă cine va finanţa proiectul. Aşadar, avem o promisiune, nicidecum un fapt concret.

- Saturaţia. Oricât ne-am fi bucurat de faptul că am fost gazdele unui eveniment istoric, tot răsuflăm uşuraţi, cu toţii, după ce summitul s-a încheiat. A fost obositor pentru toată lumea, bucureşteni, politicieni, jurnalişti. Acum, la final, rămânem iar între noi, cu necesarul nostru cotidian. Cât despre NATO, vorba Scrisorii a III-a: "Bucuroşi le-om duce toate/ De e pace, de-i război..."

Bogdan Pitaru, Antena3.ro