Antena 3 CNN Opinii Radu Tudor, după accidentul feroviar de la Ploiești: Situația infrastructurii românești e una absolut catastrofală

Radu Tudor, după accidentul feroviar de la Ploiești: Situația infrastructurii românești e una absolut catastrofală

Radu Tudor
<1 minut de citit Publicat la 19:21 18 Dec 2019 Modificat la 19:21 18 Dec 2019
Radu Tudor, după accidentul feroviar de la Ploiești: Situația infrastructurii românești e una absolut catastrofală
Foto: Captură Antena 3

”Orice eveniment de acest gen ridică nivelul de alertă și de reacție pentru că situația infrastructurii românești este una absolut catastrofală. Încă nu știm care sunt cauzele incidentului grav de la Ploiești, cert este că ciocnirea unui tren de călători cu un tren de marfă poate avea consecințe din cele mai mari azi.

Din fericire, nu a fost nicio persoană decedată. În schimb, avem 11 răniți internați în spitale și 50 de persoane care au trecut prin acest infern al evenimentului.

Potrivit relatărilor celor care au trecut prin astfel de incidente, senzația e groaznică. Impactul și șocul pe care îl are călătorul poate lăsa sechele. Sunt momente pe care trebuie să le tratăm cu foarte multă atenție și să vedem lecțiile învățate despre astfel de incidente.”

Radu Tudor, după incidentul feroviar de la Ploiești: Situația infrastructurii românești e una absolut catastrofală

×
Etichete: radu tudor Ploiești
x close