Tot ce s-a înţeles din bâlbâielile parlamentarilor în votarea legii ANI e faptul că, într-o vreme în care toată lumea cere de la bobor austeritate, ei, politicienii, au dorit să-şi pună prin lege averile la secret. Orice alte argumente juridice, administrative sau legislative pălesc în faţa mesajului transmis fără echivoc electoratului: ei, politicienii, vor să fie mai presus de lege.
Ei înseamnă aici toţi parlamentarii, la un loc, Opoziţie şi Putere, fără discriminare. Pentru că dacă nu ar fi fost aşa, ar fi lăsat naibii de mult orice discuţii pe o lege cu siguranţă imperfectă şi şi-ar fi publicat transparent averile: ale lor, ale rudelor, fără ştersături, fără scăpări de cifre, fără prejudecăţi imobiliare.
Numai că, într-o ţară în care legea lustraţiei nu s-a aplicat nici la 20 de ani de la căderea regimului comunist, e greu de crezut că o lege, de orice fel, va putea să schimbe practica trecutului averilor sub preş. Banii n-au miros şi nici partid, iar în România nici dacă aterizează toată Comisia Europeană la Guvern, Preşedinţie sau Parlament nu se va mişca nici un fir de praf de pe conturile ascunse ale politicienilor dâmboviţeni. Pentru că, în esenţă, întreaga clasă politică a ajuns un veritabil off-shore într-o ţară bananieră.
Bogdan Pitaru
