Pe cel mai scump bulevard din Bucureşti a apărut de câteva zile un restaurant cu autoservire. Un ?împinge tava?, cum i se mai spune acestui gen de local pentru clienţi care caută un prânz ieftin. Ieri, pe la amiază, era plin. În ultima lună numărul cerşetorilor de pe acelaşi bulevard a crescut vizibil dar noutatea e alta.
Noii veniţi sunt bătrâni îmbrăcaţi decent, curaţi şi nu stau cu mâna întinsă. Lipiţi de câte un stâlp sau de zidul unei cladiri nu fac decât să te privească uşor jenaţi. La doi paşi, în plină zi, te agaţă din priviri prostituate care altă dată ieşeau la stradă doar după miezul nopţii.
N-aş fi integrat, poate, în mintea mea toate aceste imagini într-un tablou complet al sărăciei, suferinţei şi deprimării dacă n-aş fi auzit recent că guvernanţii le cer românilor să doneze statului bani pentru a sprijini economia naţională. Nu ştiu alţii cum văd lucrurile dar pentru mine această ştire ţine de domeniul celui mai pur cinism şi celei mai mari nesimţiri.
Nu fac parte din categoria celor care dau vina pe stat pentru orice merge prost în ţara asta dar e de domeniul evidenţei deja că într-un top românesc al hoţiei statul e la distanţă pe primul loc. Oriunde te învârţi pe teritoriul acestei ţări, pe şosele care-ţi strică maşina dar pentru care plăteşti taxe ca să fie întreţinute, în spitale unde rişti să ieşi mai bolnav decât ai intrat sau să dai şpagă ca să te bage cineva în seamă deşi plăteşti toată viaţa asigurări de sănătate, instituţii unde eşti tratat ca slugă deşi tu le plăteşti salariile celor puşi să te servească.
Şi acestea sunt doar o mică parte din cele vizibile, pentru că statul te fură şi mai subtil, prin privatizări frauduloase, prin marea corupţie căreia de 20 de ani nimeni nu are interesul să-i dea de capăt, prin risipa incredibilă a banului public, prin alocările bugetare pe criterii clientelare, prin nepotismul instituţionalizat şi altele pe care nu le mai înşir aici. Şi după toate astea să-mi ceri tu, stat hoţ, şi donaţii ca să te scot din necaz mi se pare o dovadă de tupeu nemărginit.
Să donez ca să ce? Ca să mă furi în continuare? Sau poate drept mulţumire că nu m-ai furat mai mult? Din tabloul de care vorbeam la începutul acestui text lipseşte, într-adevăr, un personaj. Un cerşetor care în timp ce te imploră să-l ajuţi cu un ban, îţi saltă geanta de pe umăr şi apoi te scuipă în ochi. Ăsta e statul român.
Raul Zan
