Ştiu, e greu de înţeles, e contraintuitiv, cum ar spune Patapievici cu mâna pe papion, dar zicala cu ?ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se-ntâmple? nu-i chiar o prostie. Dacă secuii noştri ţin morţiş să-şi folosească doar limba lor atunci nu-i văd bine deloc. Şi poate nu pe cei maturi de-acum dar pe copiii şi nepoţii lor cu siguranţă.
Obsesia pentru izolare lingvistică (fapt real deja în mare parte din mediul rural al zonei) le va produce numai pagube. Imaginaţi-vă ce şanse în viaţă are un copil din Ţinutul Secuiesc căruia părinţii nu-i oferă posibilitatea de a învăţa şi limba română pe lângă cea în care s-a născut şi pe care o foloseşte în familie. Cu ce handicap va intra el în viaţa adultă, pe piaţa forţei de muncă, în relaţiile inevitabile cu românii, în tot ce înseamnă a-ţi construi o carieră.
Studii serioase arată deja că una din problemele grave cu care se confruntă tinerii maghiari din România e tocmai acest blocaj lingvistic. Opţiunile de angajare se reduc drastic pentru că multe meserii cer şi o bună cunoaştere a limbii române. Şi aici nu e vorba de discriminare din partea angajatorilor ci de condiţionări obiective ce ţin de specificul pieţei pe care activează.
În România, ca în orice altă ţară din lumea asta, cunoaşterea limba majorităţii e mai mult decît un atu, e o condiţie aproape necesară pentru a avea succes. Şi nici nu e obligatoriu ca limba cea mai vorbită să fie declarată limbă oficială (ştiaţi, spre exemplu că Anglia şi Germania nu au limbă oficială în sensul juridic al termenului). E suficient că aşa vorbesc cei mai mulţi şi, prin urmare, doar în acea limbă te poţi descurca onorabil.
Dacă secuii vor neapărat ca generaţiile ce vin după ei să nu ştie şi limba română, pentru că asta se va întâmpla dacă se izolează de majoritatea românească, atunci nu fac decât să-i condamne la eşec. Într-o lume tot mai globalizată în care capacitatea de a comunica cu cei diferiţi de tine, lingvistic, etnic, rasial etc., face tot mai mult diferenţa între succes şi ratare, ceea ce vor secuii noştri (nu toţi, dar destul de mulţi) e mai degrabă un pas spre sinucidere colectivă.
Raul Zan
