Antena 3 CNN Opinii Meciul Putin - Bush începe pe teritoriul lui Băsescu

Meciul Putin - Bush începe pe teritoriul lui Băsescu

2 minute de citit Publicat la 12:27 01 Apr 2008 Modificat la 12:27 01 Apr 2008
Meciul Putin - Bush începe pe teritoriul lui Băsescu

Preşedintele american, George W. Bush, a declarat oficial că invită Ucraina şi Georgia să adere la NATO. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a strâmbat la fel de oficial din nas şi a anunţat că nu achesează la ideea omologului său. Marţi, Bush soseşte în România. Joi, vine şi Putin. Cei doi nu se vor intersecta pe culoarul unic din Bucureşti ci vor discuta în linişte, după summitul NATO, la Soci. Amical, ca între doi preşedinţi aflaţi la final de mandat.

La Bucureşti, în schimb, cei doi se vor întâlni cu Traian Băsescu. Iar preşedintele român a dat de înţeles că susţine în continuare ambiţiile Marelui Licurici şi că genunchii nu-i vor tremura în faţa răsăritului. Însă, e de aşteptat ca printre atâtea valize nucleare aflate în această perioadă în Capitală, glasul lui Băsescu să nu fie auzit de prea multă lume. Nu acum. O vom încasa după.

În fond, care-i miza cu Ucraina şi Georgia? Cele două ţări nu vor intra în NATO la Bucureşti. În acest moment sunt doar un pretext pentru aderarea Albaniei. După declararea independenţei Kosovo, NATO încearcă să aducă Albania oficial în structurile sale. Pentru a pune în practică un plan pe termen lung, construit din raţiuni economice şi de securitate. Acesta prevede unirea Albaniei cu actuala provincie Kosovo, sub graniţele Uniunii Europene. Rusia se opune, pentru că nu recunoaşte Kosovo şi pentru că doreşte să-şi menţină influenţa în Balcani. Aşa că, în acest caz, americanii încep şantajul cu Ucraina şi Georgia. Când vor pica la pace cu ruşii, probabil că Albania va fi în NATO, iar Ucraina şi Georgia încă nu.

Dinspre răsărit, ruşii mizează pe tensiunile dintre Macedonia şi Grecia. Albania nu poate intra în NATO decât la pachet, alături de Croaţia şi Macedonia. Ori Grecia se opune vehement aderării Macedoniei, din cauza denumirii ţării. Un fel de pretext de genul: ne fură istoria. Cât acest lucru nu e stabilit, sunt şanse ca aderarea celor trei ţări, deci inclusiv a Albaniei, să mai aştepte. Pe asta mizează şi ruşii.

Iar Băsescu? Se răţoie subtil la ruşi, deschide sezonul pe litoral alături de Bush şi le pregăteşte oaspeţilor externi un summit de neuitat. Cu plimbări galante pe aleile de la Cotroceni, cu defilări de modă unde de pe podium va zâmbi Monica Columbeanu, cu daruri pe alese din spaţiul carpato-danubiano-pontic (un DVD cu filmul "4,3,2", o sticlă cu vin şi o geantă marca Mihai Albu). Dincolo de aceste gesturi protocolare (poate se mai găseşte un stilou şi pentru Sarkozy), Băsescu nu prea mai are ce discuta la summit. România va avea o poziţie oficială, dar va fi una de formă. Înţelegerile se vor petrece pe teritoriul nostru, dar noi nu vom sta la masă. Doar le vom servi bucatele, verificate înainte cu sârg de SPP-işti.

Rămâne totuşi o întrebare, care ar putea schimba percepţia românilor prinşi în trafic asupra acestui eveniment. Ce face Elena Udrea de summit?

Bogdan Pitaru, Antena3.ro

×
x close