PD-L rade tot şi nu-şi mai face griji nici măcar pentru aparenţe. Pe lângă că face presiuni la adresa ei de a intra în PD-L pentru a-şi păstra funcţia (ar fi schimbat-o rapid, dar acum e ceva mai greu, legal, să dai jos un funcţionar public), îi impune şi pe cine să angajeze. Totul trece pe la partid, şefii locali ai PD-L punându-i efectiv pe masă lista de activişti cărora ea trebuie să le dea un job. Nebunia e cu atât mai mare cu cât e obligată pe de altă parte să reducă din personal.
Nu-i greu să-ţi imaginezi că asta se întâmplă cam peste tot în ţară, iar oamenii tac pentru că pur şi simplu se tem. Nimeni nu e sigur de locul său de muncă şi atunci face tot ce-i cere partidul. Şi partidul cere tot. PDL a devenit deja partid-stat numai că spre deosebire de perioada când guverna Năstase, statul şi economia sunt acum aproape de faliment.
Comparaţia cu guvernarea PSD din perioada 2000-2004 e peste tot în defavoarea celei de-acum. Pe-atunci presa era încălecată de guvern, acum e supusă cu program discreditării. Discursul de ani de zile a lui Băsescu despre moguli şi tonomate a avut în fond acelaşi scop ca şi subordonarea presei de către Năstase prin cumpărarea ei cu publicitate de la stat. Reducerea la tăcere a opinie publice.
Metoda lui Băsescu e însă infinit mai perversă. Presa e lăsată să vorbescă dar campania insistentă de discreditare(nu vorbesc aici şi de propriile greşeli şi mizerii care existau şi pe-atunci) a adus-o în situaţia de a vorbi în gol. Adevărul unei informaţii , a unei dezvăluiri, nu mai are nici o valoare. Iar efectul e că acum Băsescu şi PD-L îşi pot face pur şi simplu de cap. Nivelul de trai se duce în jos accelerat, guvernul Boc e incapabil să facă ceva, dar PD-L are grijă, în schimb, să ocupe ţara. O să-i reuşească pentru că disperarea oamenilor e atât de mare încât majoritatea s-ar vinde pentru orice brumă de speranţă.
Raul Zan
