Antena 3 CNN Opinii Euro 2008: De ce organizatorii preferă ca România să se califice în sferturi

Euro 2008: De ce organizatorii preferă ca România să se califice în sferturi

2 minute de citit Publicat la 13:48 15 Iun 2008 Modificat la 13:48 15 Iun 2008
Euro 2008: De ce organizatorii preferă ca România să se califice în sferturi

Nu e vorba despre fotbal, ci despre business. Pe organizatorii Campionatului European nu-i interesează prea mult şuturile la poartă. Nici măcar vânzarea biletelor, din simplul motiv că, într-un fel sau altul, biletele la turneul final au fost vândute cu multe luni în urmă. Pe ei îi interesează consumul. Şi, în egală măsură, comportamentul suporterilor. Cu alte cuvinte, organizatorii elveţieni şi austrieci sunt interesaţi ca milioanele de suporteri veniţi să-şi vadă favoriţii să se comporte civilizat, fără a crea probleme forţelor de ordine, şi să consume, preferabil cât mai scump şi cât mai mult. Şi uite cum, într-o ciudată inversare a criteriilor din tranziţia dâmboviţeană, la aceste capitole românii au devenit favoriţii organizatorilor la calificarea în sferturi. Nu oricum, ci în detrimentul francezilor şi italienilor.

Suporterul ideal: civilizat şi cheltuitor

Există o explicaţie. Până acum, România a avut la Euro 2008 o medie de 10.000 de suporteri pe meci. Suporteri plătitori de bilete, multe dintre ele cumpărate la negru. Aceşti suporteri, în marea lor majoritate, s-au cazat la hoteluri, unde au plătit peste 100 de Euro pe noapte. Ei au invadat cafenelele, restaurantele, magazinele de suveniruri, dar şi de bijuterii şi au cheltuit sume considerabile pe te miri ce. Foarte important, românii din Eleveţia au fost până acum printre cei mai civilizaţi suporteri, fiind asemănaţi deja cu prima prezenţă mai consistentă în Europa a fanilor japonezi. Vă mai aduceţi aminte cum Occidentul se minuna atunci cât de curat au lăsat niponii în peluza în care-şi încurajau echipa? Aproape la fel am ajuns să fim şi noi priviţi acum. Am exportat genul de suporter pe care şi l-ar dori orice om de afaceri: civilizat şi cheltuitor.

Diferenţa faţă de italieni şi francezi

Spre deosebire de noi, suporterii francezi şi italieni au alte aşteptări de la Euro. Pentru ei, grupele nu reprezentau o problemă înainte de începerea competiţiei. Italia şi Franţa aveau obligaţia să se califice. După jocul modest de până acum, suporterii, obişnuiţi măcar cu o semifinală din patru în patru ani, sunt dezamăgiţi şi au devenit dezinteresaţi. Calificarea in extremis nu e pentru ei. Aşa că, până acum la Euro au fost prezenţi doar fanii cei mai înfocaţi ai italienilor şi francezilor. Fani care au venit să vadă meciurile, nicidecum să-şi cheltuiască banii. Trebuie să se păstreze oricum pentru finalul competiţiei. Aşa că preferă să stea în corturi şi să cumpere rar şi mereu doar strictul necesar.

6.000 de bilete pentru meciul cu Olanda

Nu ştim ce va fi marţi şi dacă România va reuşi să trimită acasă Italia şi Franţa. Totuşi, cu impresia lăsată dincolo de teren la acest Euro putem crede că imaginea României pe continent începe să se aşeze în zona impresiilor pozitive. Pentru meciul cu Olanda organizatorii au anunţat că au mai pus la vânzare 6.000 de bilete. Ce nu au spus, e că ar prefera ca acestea să fie cumpărate de români. Ba mai mult, şi-ar dori ca românii să poată ajunge să cumpere bilete şi pentru meciul cu Spania din sferturi. Acolo vor fi scoase la vânzare mult mai multe bilete, dar organizatorii nu se tem. Au simţit că tricolorii din tribune nu şi-au cheltuit încă toţi banii de pe carduri. Au suficiente resurse cash chiar şi până în finală.

Bogdan Pitaru, Antena3.ro

×
Etichete: Bogdan Pitaru
x close