L-am întâlnit pe Călin Georgescu, canditatul surpriză din primul tur al alegerilor prezidențiale, în 2009. Pentru două semestre acesta a fost profesor asociat la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București. A reușit să treacă pe lângă toate filtrele impuse de o instituție de învățământ cu o reputație mai mult decât respectată și să ajungă în fața unor studenți aflați la început de drum în viață.
Cele două semestre de curs, „Dezvoltare durabilă”, au abordat teme care erau de interes pentru mulți dintre cei prezenți în sălile FSPUB, însă nimic din ceea ce preda profesorul Georgescu nu arăta că acesta are simpatii legionare sau înclinații către misticismul religios prezent astăzi în discursul său. Nici cu ființele non-umane nu se întâlnise încă și, mai mult, bea apă îmbuteliată, din sticlă, sau de la dozatorul de apă de pe hol.
La cursul său s-a discutat mult despre nevoia ca omul să consume resursele planetei într-un mod responsabil, despre situația României, în 2009 nefiind deloc una roz, după o criză financiară și într-un an electoral cu miză uriașă. România era membră NATO, membră a Uniunii Europene și, la fel ca atunci, totuși fără un război la graniță, Rusia sufla în ceafa Europei cu un aer beligerant. Nu îmi amintesc, deși au trecut mulți ani de atunci, ca profesorul Georgescu să ne spună cât de rea e Alianța care ne apăra și în care am aspirat ani la rândul să accedem, sau cât de asupritoare e Uniunea Europeană de unde veneau deja fonduri europene și în care ne plimbam liberi.
La fel cum, pentru că era singurul curs care aborda o temă pe care am considerat-o mai mult decât importantă încă din anii respectivi, schimbările climatice, profesorul Georgescu a fost coordonatorul lucrării mele de licență. Câteva luni din cel de al doilea semestru am schimbat o corespondență sumară pe email în legătură cu lucrarea „Schimbările climatice și migrația. Refugiații mediului”.
Nicio clipă cel care pe atunci era profesorul Călin Georgescu nu a vorbit despre „manipularea” la care e supusă omenirea prin schimbările climatice, din contră. Nimic despre „Matrix”, nimic despre „Marea restare”, cipuri în Pepsi sau alte nerozii halucinante. Ce l-a făcut pe Călin Georgescu să își schimbe radical opiniile câțiva ani mai târziu? Poate întâlnirea cu extratereștrii despre care vorbește chiar el într-unul din interviurile în care promovează nu doar teorii ale conspirației, ci subiecte abracadabrante.
Ulterior, după anii de facultate (măcar lucrarea de diseratație, despre Rusia și războiul energetic, nu a fost coordonată de un profesor care să își nege ulterior propriile convingeri), am mai dat de câteva ori peste numele lui Călin Georgescu. Am fost suprins să văd că e promovat inițial de Sputnik și să constant mai apoi derapajele absolut înfricoșătoare în discursul public, care au culminat cu apologia regimului criminal fascist, a legionarilor și susținerea unui criminal precum Putin. Nu, Putin nu își iubește nici măcar propria țară, iar tot ceea ce face în Ucraina arată că este un dictator cu mâinile pline de sânge care, din păcate, se află la butoanele unei puteri nucleare.
