România educată, România analfabetă

Acum, când ne pregătim să ieșim (sau cel puțin așa ne place să credem) din calvarul pandemiei COVID19, istoria concurenței celor două Românii iese din nou în evidență în mod pregnant și nu face altceva decât să o repete pe cea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul Primului Război Mondial sau pe cea de la mijlocul secolului al XX-lea, dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Asupra concurenței dintre România analfabetă și România educată, nu numai testele PISA, ale OECD, ne-au atras atenția, ci și rezultatele Evaluării Naționale din vara anului 2021, a absolvenților de 8 clase. Educația și capitalul de competențe cognitive și intelectuale ale celor două Românii sunt la fel de diferite acum ca și mai înainte, generând cu consecvență frâne ale dezvoltării economice, inegalități sociale și culturale, creșteri ale criminalității, cheltuieli din ce în ce mai mari cu sănătatea și protecția socială a unei părți tot mai mari a populației dependente. 

Cum a apărut România educată pe hârtie? În urmă cu circa 6 ani, actualul președinte al României, domnul Klaus Iohannis, a lansat programul României educate. Un grup cuprinzător de ONG-uri și sindicate a colaborat la conceperea și lansarea publică a acestui program prezentat ca o sinteză a propunerilor venite pe traiectoria de jos în sus. Sinteza a fost urcată apoi pe soclul de hârtie al unui program dedicat construirii României educate și lăsat să se odinească ceva timp în liniște. Nu a tulburat mai pe nimeni. Din păcate, părea că ar fi rămas doar încă o promisiune cufundată în tăcere, deși acum se zvonește că, totuși, ar putea deveni o realitate palpabilă. 

În acest context, haideți să vedem evidențele. Cele ale României educate, au aparut la scală extinsă la începuturile epocii moderne și industriale. Cuza și Kogălniceanu deschideau noua epocă a modernității românești și cu o lege nouă a educației, care, după câțiva ani, a proclamat obligativitatea educației primare în toate localitățile, inclusiv și mai ales, în cele rurale. 

În ciuda noilor legiferări, analfabetismul a rămas dominant. Statisticile epocii înregistrau în anul 1899 o proporție de circa 80% a populației analfabete, în comparație cu țări din vestul sau nordul european unde procentul varia doar între 10 - 20%. După Primul Război Mondial, România a avut șansa ministeriatului reformator al lui Spiru Haret. În ciuda eforturilor sale, deși analfabetismul a scăzut, ponderea lui a rămas ridicată. O elită culturală strălucită și o muncitorime industrială calificată se formase deja, dar analfabetismul era majoritar. După 1948, autoritățile comuniste s-au angajat în cel mai amplu program de alfabetizare a populației, în special a celei rurale, astfel că pe la sfârșitul anilor 1950, România analfabetă era declarată că ar fi devenit o România educată.

Nu degeaba comuniștii se lăudau cu salturile în istorie (sic!). Apoi cursul istoriei a redescoperit continuitatea prin evidențele rezultatelor școlare din anul de grație 2021.

Astăzi, România analfabetă se află într-o similitudine ce frizează identitatea cu cea dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Rezultatele Evaluării Naționale recente sunt șocante. Să ne referim la câteva apărute în spațiul public. În anul școlar 2019-2020, unul din patru elevi din mediul rural, adică un total de 25%, nu s-au înscris în învățământul obligatoriu sau mulți dintre ei, dacă au făcut-o, au abandonat. Aceștia apar în limbajul curent ca analfabeți structurali (mai popular spus, nu știu să citească și să socotească). 36% dintre candidații de clasa a VIII-a înscriși la Evaluarea Națională, nu au luat medie de promovare (înainte de contestație). Aceștia sunt analfabeți, numiți funcționali, în limbajul curent. Nu mi se pare întru totul inadecvat să adun aceste două cifre, pe care le consider a fi similare prin consecințe, pentru cerințele actuale și mai ales pentru cele viitoare ale unei vieți decente în societatea în care trăim. 

Din lipsa de date credibile, analiza aceasta nu poate ține cont de migrația internă (rural-urban) și de cea externă. Drept urmare, rezultatul ar fi similar cu cel de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, ca și atunci, România analfabetă a produs o proporție de circa 60% de analfabeți în vârstă de 14-15 ani, concentrați cu precădere în mediul rural. Ei vor continua să rămână și să trăiască așa cum sunt, cheltuielile revenind Statului Roman, devenind culegători de fructe sau legume, măcelari, ciobani sau constructori onorabili, plătiți cu salarii de mizerie. Capitalul uman pe care îl propune România analfabetă este un imens rezervor de forță de muncă ieftină, necalificată și docilă. Nu peste mult timp, aceștia își vor cere drepturile, vor dori locuri de muncă și vor vota. 

Cum o să ridice România educată, România analfabetă? La o astfel de întrebare trebuie să răspundă autoritățile publice, înainte de orice. Dacă nu o vor face, această țară va rămâne sigur și singură în subdezvoltare, reproducând la infinit un model fără nicio șansă de adecvare la modernismul și postmodernismul european.

P.S. Și pentru ca dezastrul să fie complet, acum câteva zile Eurostat a prezentat situația la nivelul Uniunii Europene a ponderii pe grupe de vârstă a persoanelor cu studii superioare. Suntem pe ultimul loc. 
P.S.S. Aud că, din consultările prezidențiale, lipsesc marii creatori de educație reformatoare, profesorii Mircea Miclea, Marius Andruh, Lazăr Vlăsceanu, Adrian Miroiu, și lista poate continua...