Puţini dintre cei care au plecat din ţară după 1990 au făcut-o din raţiuni politice. Marea majoritate a urmat, firesc, legea cererii şi ofertei, ducându-se acolo unde şi-au găsit un ?job? mai bine plătit. Aşa au ajuns să lucreze în străinătate ?căpşunarii?, medicii, it-iştii şi, în general, toţi cei care au ţinut România în spate până la apariţia crizei economice. Pentru că banii lor i-au ajutat pe cei rămaşi acasă să trăiască şi să pună în mişcare o economie de care mai mereu politicienii doar au profitat exclusiv pentru propriul interes.
Pentru prima dată după 1990, acum despre emigrare se vorbeşte la modul serios din raţiuni politice. În fond nici în Occident nu mai umblă câinii cu covrigi în coadă, românii şi, în general, imigranţii sunt prost văzuţi, criza a afectat semnificativ şi statele din vest. Şi totuşi, foarte mulţi îşi fac în aceste zile planuri de plecare.
Nu neapărat pentru că ar vrea să câştige mai bine, ci pentru că s-au săturat de actualul regim politic. Un regim etatist şi incompetent care îi umileşte în fiecare zi cu decizii, legi şi declaraţii jignitoare pentru ideea de normalitate. Din cauza prostiei actualei puteri totul iese pe dos într-o ţară secătuită de furtişagurile politice din ultimii 20 de ani. O ţară în care simţi că doar supravieţuieşti, fără a mai avea un viitor pentru tine şi familia ta.
Aşadar, n-ar fi de mirare să auzim de primele cereri de azil politic, la fel ca înainte de 1989. Dincolo de retorica comunistoidă ?ei n-au mâncat salam cu soia?, cei care au plecat din ţară înainte de ?Marele Deranj? din decembrie 1989 au făcut-o, paradoxal, din dragoste de ţară. Vroiau nu doar să trăiască ei mai bine, ci şi ţara lor. Credeau că dacă pleacă din România şi povestesc întregii lumi libere despre ororile de aici, vor ajuta la slăbirea unui regim opresiv şi dictatorial. Şi, în mare parte, au şi făcut acest lucru.
Românii care astăzi se gândesc serios să emigreze sunt tineri, dornici de muncă şi de realizări personale. Daţi afară explicit de un preşedinte care nu ştie să fie nici măcar un dictator de calitate, umiliţi de un Guvern plin de incompetenţi, neavând nici o speranţă de la actuala clasă politică, apelează acum la varianta exilului. Un exil prin care România pierde în prezent, dar speră să se reinventeze în viitor.
Bogdan Pitaru
