Elevii, părinţii şi anajatorii au acumulat constat nemulţumire faţă de sistemul de învăţământ românesc de-a lungul reformelor iniţiate de aproape toţi miniştrii de resort. Părinții reproșează incapacitatea sistemului public de educație de a asigura un nivel de pregătire optim, fără a fi necesare "meditații" la cele mai multe materii! Elevii sunt nemulțumiți din cauza obligației de a învăța un volum semnificativ de informație teoretică, fără o relevanță practică rezonabilă și, mai ales, fără să se țină seama de vocația și înzestrările specifice ale fiecăruia. Iar angajatorii reproșează constant că majoritatea absolvenților români, cu studii medii sau superioare, sunt total nepregătiți pentru o integrare rapidă în piața muncii.
„Copiii României sunt "ajustați" într-un tipar depășit, care, în loc să le dezvolte potențialul, de cele mai multe ori îl anulează. Profesorii, învățătorii, educatorii sunt obligați să lucreze cu clase supraaglomerate, într-un ritm inadecvat nevoilor de învățare ale fiecărui elev, "alergând" să epuizeze programe școlare "rupte" de realitatea societății și a preocupărilor contemporane. Cauzele acestei stări de fapt, cunoscută de întreaga societate românească, sunt multiple. Însă, sintetizând, principala problemă rămâne indiferența cronică a sistemului de educație la nevoile și așteptările concrete ale celor pe care, teoretic, îi educă.
1. Identificarea și evaluarea potențialului specific al fiecărui copil! În viziunea umanismulului pragmatic, fiecare ființă poate avea un rol social util, în concordanță cu propriile înzestrări și aspirații.
2. Dezvoltarea potențialului specific descoperit în prima etapă, astfel încât să se poată răspunde așteptărilor particulare ale fiecărui copil și nevoilor obiective ale societății. Nu există copil neînzestrat, există însă foarte multe înzestrări irosite.
3. Adaptarea potențialului specific la necesitățile generale ale societății prin includerea în anii terminali de studii a unor stagii practice în domeniul de interes al elevului”, a scris profesorul Dan Voiculescu.
În aceste condiţii, într-un sistem de învățământ umanist, care încurajează vocația individuală, examenul de Evaluare Națională ar fi o adevărată sărbătoare, nu o sursă uriașă de tensiune și frustrare.
Nevoile urgente ale școlii românești
