Pentru că şi-ar dori ca preşedintele să fie bolnav, şi cred că sunt destui în ţara asta deşi puţini ar recunoaşte-o public, unii îl cred pe Vadim. Alţii cred orice spune Traian Băsescu. Între cele două tabere mai sunt alţii, şi s-ar putea să fie de fapt majoritatea, care însă vor să ştie care-i adevărul şi nu cred nimic fără dovezi. Cu aceştia se joacă atît Vadim Tudor cât şi Traian Băsescu. Şi aceştia sunt de fapt victimele ?bolii? lui Traian Băsescu şi despre ?boala? lor ar trebui să vorbim şi în legătură cu ?sănătatea? lor ar trebui să ne îngrijorăm.
Numai că, aşa cum se întâmplă în atâtea şi-atâtea situaţii, cei care vor mai mult decât sânge şi bătaie între politicieni sunt ultimii care contează. Da, în principiu e greu să pui bază pe ce afirmă la un moment dat Vadim Tudor şi a nu-l crede nici când jură cu mâna pe Biblie ţine de o atitudine de bun simţ. Dar la fel de îndreptăţit e să te-ndoieşti de orice spune Traian Băsescu. Ambii politicieni au minţit - şi s-a dovedit acest lucru - de suficient de multe ori pentru ca orice om de bună credinţă să aştepte mai întâi dovezi. În cazul de faţă acest lucru nu s-a întâmplat şi prin urmare niciunul nu e mai breaz decât celălalt.
A contraargumenta în favoarea lui Vadim pe motiv că omul spune ce ştie dar nu poate dovedi pentru că nu are acces la probe şi nu pentru că ele n-ar exista e lipsit de valoare. Liderul PRM nu emite aici o opinie care să ţină de subiectivitatea sa şi la care nu trebuie decât să aderi sau nu, ci lansează o informaţie a cărei valoare există numai în măsura în care e însoţită şi de dovezi. La fel de irelevant e şi argumentul, pe care l-a sugerat ieri consilierul prezidenţial Valeriu Turcan, că Traian Băsescu nu e obligat să răspundă cu dovezi la afirmaţia cum că ar fi bolnav pentru că nu e normal să intre într-un joc ?mizerabil? lansat de nişte adversari politici.
E irelevant pentru că aici nu e vorba de cine spune ceva despre tine ci de ce spune. Dacă informaţia e de natură, fiind adevărată, să afecteze interesele ţării atunci a dovedi că e falsă e aproape o obligaţiede serviciu. Tocmai nefăcând asta, Traian Băsescu a intrat în jocul adversarilor, alimentându-l, şi prin urmare e perfect îndreptăţit să te întrebi dacă nu cumva asta a şi dorit să se întâmple.
Traian Băsescu invocă faptul că nu există o lege care să-l oblige să-şi facă publică fişa medicală. Aiurea! Nu despre lege e vorba aici ci despre cum înţelege să servească interesul public. Dacă acesta e afectat nu legea trebuie să te îndemne să-l aperi ci moralitatea. Iar Corneliu Vadim Tudor şi Traian Băsescu sunt în acest caz la fel de imorali. Unul pentru că a lansat un joc cinic pe seama opiniei publice, celălalt că l-a încurajat, acceptându-i regulile. A câştigat Băsescu, deocamdată cel puţin, dar nu Vadim Tudor e cel care a pierdut ci majoritatea românilor care vor să fie trataţi cu respect. Nu boala, închipuită sau nu, a lui Băsescu a fost subiectul acestui joc ci sănătatea unei atitudini făţă de cei pe care-i reprezinţi. La acest test au picat şi unul şi celălalt.
Raul Zan
