Ma gandesc cu groaza ca lumea in care ne aruncam copiii a luat-o razna definitiv. Nu, n-are legatura cu presedintii, cu DNA -ul, cu coruptia. Astea,cu tot izul lor puturos, nu-s inventate pe aici si nu cred ca se vor termina vreodata. Are legatura cu oamenii care stau si beau apa din acelasi pahar ani intregi, imbraca, pe rand, aceleasi haine, se iubesc si isi fac declaratii in acest sens, in spatiul public, fara ca nimeni sa-i intrebe.
Se tin de mana, se sprijina si se completeaza profesional. Si, deodata, din ratiuni care pur si simplu te scarbesc, sar unul la altul ca si cand pentru aceasta rafuiala s-au nascut si s-au rugat la Dumnezeu. Si scot din ei toate cele pe care le stiu despre omul langa care le-a crescut sufletul. Cele pe care le stiu sau le inventeaza. De la chiloti murdari, la injuraturi de mama, la ...sa va spun eu cine e ala!???
Eu nu spus ca oamenii trebuie sa ramana atarnati unul de altul daca viata nu le mai da motive sa stea asa. Nu spun ca nu trebuie sa-si tina fiecare de principiile in care crede. Nu spun nici macar ca ar trebui sa se salute, daca nu mai simt salutul onest. Dar ca sa versi haznaua a razbunare ...eu una nu pricep. Si nu pricep nu pentru ca nu-s educata, nu pricep pentru ca asta ar insemna sa cred ca tot de jur imprejur e putred.
De la zambetele pe care oamenii si le arunca, la vorbele pe care si le spun, la sensul pe care il dau lui "impreuna". Iar asta ne anuleaza pe toti. E ca si cum i-ai baga cutitul in spate lui Dumnezeu. Ne dezintegram. O sa spuneti ca nu suntem toti asa si ca numai unii dintre noi pot ajunge sa traga de hazna. Ne inmultim, dragii mei. Ne pierdem increderea unii in altii. Iar oamenii sunt lasati sa fie impreuna. Sa aiba compasiune. Sa puna limite furiei. Altfel, ne numim animale.
