Asta spunea consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, probabil cel mai important sfătuitor al lui Traian Băsescu, acum aproape un an şi jumătate, mai exact pe 6 iunie 2008, într-un interviu acordat unui cotidian central. Era în vara dinaintea alegerilor parlamentare. Ştim apoi ce s-a întâmplat. După alegeri s-a făcut ?majoritatea solidă între două partide mari?, PDL şi PSD, scenariul unu, în viziunea lui Sebastian Lăzăroiu, dar n-a ţinut nici măcar un an, pentru că între timp au avut alegerile prezidenţiale, Băsescu a cîştigat din nou, şi acum suntem în plin scenariul doi, sau planul B, adică ?o majoritate solidă între un partid mare şi jumătate dintr-un partid mare?. Şi merge ceas.
?Jumătatea de partid mare? de care vorbea consilierul lui Traian Băsescu numără deja 27 de parlamentari, aşa numitul grup al ?independenţilor?, iar procesul e în plină desfăşurare. Numai în săptămână aceasta au dezertat către grupul generalului Oprea patru pesedişti de frunte, printre care şi Cristian Diaconescu. Urmează, cel mai probabil, Marian Sârbu, ex-ministrul PSD al Muncii şi Protecţiei Sociale în guvernul PDL-PSD, din 2009, şi alţii.
Să ne amintim doar că pe Sârbu îl anunţase cumva chiar Traian Băsescu, acum mai puţin de două luni, când se făcea că se consultă la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Spunea atunci Băsescu, de faţă cu presa, în direct, că şi l-ar dori pe Marian Sârbu din nou ministru al Muncii in orice guvern s-ar forma, cu sau fără PSD. Iată că dorinţele preşedintelui se împlinesc. Vom avea curând o ?majoritate solidă cu PDL şi o jumătate de partid mare? cum anunţă de vreun an şi jumătate consilierul lui Traian Băsescu. Peştişorul de aur s-a ţinut de cuvânt.
Raul Zan