Sângele nevinovaţilor încă se află pe podeaua apartamentului pentru care nedreptăţitul, apoi răpitorul şi în final criminalul cu sânge rece Gheorghe Moroşan a luptat cu îndârjire.
În această dimineaţă, nici criminalul, nici cei doi muncitori, dar nici luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale, pregătiţi pentru cele mai înfricoşătoare scenarii, nu şi-au imaginat, atunci când au deschis ochii, că un astfel de film de groază se poate întâmpla. S-ar fi putut întâmpla, dar în niciun caz la Oneşti.
De departe, cei doi muncitori au fost siguri că astăzi nu vor muri. Nu la o lucrare de renovare şi nu după ce vor fi luaţi ostatici, legaţi la mâini şi folosiţi drept monedă de schimb de un bărbat în vârstă, care nu îşi dorea altceva decât să îi fie înapoiat apartamentul pentru care, probabil, a muncit toată viaţa şi din care a fost dat afară.
Pentru câteva sute de lei, banii primiţi pe lucrările făcute în apartament, cei doi muncitori au murit nevinovaţi în filmul de groază devenit realitate la Oneşti.
Au fost siguri că astăzi nu vor muri chiar şi atunci când răpitorul i-a legat la mâini şi i-a ţinut sub ameninţarea cuţitului ore în şir. Au fost siguri că răpitorul va renunţa şi îi va lăsa să plece acasă la familii, la copii.
Au fost siguri că dacă răpitorul nu va renunţa, vor fi salvaţi de zecile de poliţişti pe care, de altfel, i-au şi văzut pe lângă bloc, ei fiind ţinuţi ostatici pe balconul apartamentului.
Cum a reuşit un bărbat de 65 de ani să ia ostatici doi bărbaţi, mult mai tineri decât el, să îi lege şi apoi să îi ucidă, nimeni nu înţelege. Frica este un sentiment
Filmul individului nedreptăţit care are nevoie de atenţie l-am mai văzut în anii de teren pe care i-am petrecut, în mare parte, la acţiuni în forţă ale Poliţiei. De fiecare dată, or aproape de fiecare dată, ameninţările se încheiau în momentul în care mascaţii îşi făceau apariţia sau frigul se înteţea sau individului i se făcea sete ori foame.
Tentative de suicid, oameni urcaţi pe stâlpi, pe clădiri. Toate se terminau la Psihiatrie şi nimeni nu îşi imagina vreodată că un astfel de scenariu, precum tragedia de la Oneşti, s-ar putea întâmpla vreodată în România.
Ca şi în cazurile de mai sus, criminalul, Gheorghe, coincidenţă de nume cu un alt Gheorghe care a şocat întreaga ţară tot prin două crime în urmă cu doi ani, a fost cel care a sunat la 112, la ora 11.48, pentru a atrage atenţia asupra propriei realităţi.
A cerut să vină televiziunea şi să îşi spună ofurile, a cerut apoi o hotărâre prin care să îi fie înapoiat apartamentul, a cerut să vorbească cu fiica din Germania, a cerut 300.000 de euro şi a cerut să vorbească cu un ministru.
Negociatorul Poliţiei din Bacău, şcolit şi antrenat special pentru situaţii de urgenţă, cel mai probabil şi pentru o luare de ostatici, nu şi-a imaginat vreodată că în viaţa asta va negocia o luare de ostatici. Drept urmare, negocierea a eşuat.
Momentul declicului nu a fost încă stabilit, însă ipotezele sunt fie că unul dintre ostatici a încercat să îl dezarmeze pe criminal, fie că poliţiştii au încercat să spargă uşa metalică, ferecată bine de răpitor şi blocată chiar cu o scară, moment în care a realizat că filmul se apropie de final şi nu a obţinut nimic.
În orice caz, declicul l-a făcut pe răpitorul din Oneşti să se dezlănţuie sălbatic. Viaţa lui oricum era terminată. Fără casă oricum rămăsese, iar doar pentru răpirea şi legarea celor doi muncitori risca nişte ani de închisoare şi, cel mai probabil, şi-a spus că diferenţa dintre moarte şi puşcărie nu e chiar aşa mare.
Drept urmare, şi-a asumat că va muri ori poate chiar şi-a dorit.
Poliţiştii o ţin pe a lor: procedurile au fost respectate, însă ce înseamnă proceduri când, de fapt, regulile se schimbă în timpul jocului? Adaptarea la situaţii de criză nu e trecută în niciun manual de intervenţii sau de negociere.
După crimele de la Caracal, comise de un alt Gheorghe, nu credeam că un nou Gheorghe se va trezi într-o dimineaţă, la Oneşti, şi va reuşi să comită alte crime care să şocheze o lume întreagă.
Şi totuşi, lumea se schimbă. În rău şi foarte repede. Filmele de groază vor continua să devină realitate şi în alte oraşe din România.
