Ne amintim mereu cu drag de timpul în care nu cunoşteam cuvântul "grijă", iar serile se terminau mereu cu mama care ne striga de la balcon să ne ducem în casă. Dimineţile le începeam cu un surâs, iar apoi dădeam drumul aventurii.
Nimic nu părea nerealizabil, credeam totul, puteam totul, iubeam totul. Într-o clipă putem fi cei mai fioroşi zmei, ca mai apoi să ne transformăm în nişte biete "raţe" care se fereau de puşca vânătorului.
Nu-mi amintesc să fi crescut în puf. Dacă ceva de mâncare ne cădea pe jos, îl luam, suflam puţin peste el, apoi îl înfulecam fără probleme. Ţin minte cum mergeam să "dăm atacul" la corcoduşe, caise sau merele verzi şi mâncam până ni se sterpezeau dinţii.
Iar atunci când se încingea jocul... era cea mai mare pedeapsă atunci când părinţii ne chemau să ne ducem în casă. Alergam fără oprire, ore în şir şi râdeam până ne dureau obrajii.
Vacanţa de vară trecea într-o clipă şi nu ne supăram dacă părinţii nu aveau bani să ne ducă în concedii "la bulgari, la turci, bineînţeles la all inclusive". De fiecare dată găseam în copiii din faţa blocului nişte parteneri de joacă plini de spirit aventurier şi nişte prieteni de nădejde.
Nu aveam telefoane mobile, sau haine de firmă. Mergeam la şcoală în pantaloni tricotaţi de bunica, dar asta nu ne împiedica să învăţăm pe rupte pentru a primi coroniţă.
Bucuria era imensă atunci când părinţii ne dădeau ceva mărunţiş de buzunar. Ştiam deja pe ce vom cheltui banii, iar gumele de mestecat Turbo şi Minti au făcut istorie. Abţibildurile erau colecţionate şi aveam teancuri de hârtii cu maşini, iar dacă se întâmpla să ne cadă vreo dublură, făceam schimb cu copiii de la bloc.
Când am învâţat să scriem ne-am făcut Oracole :) iar întrebările şi răspunsurile, dacă le-am citi acum, ne-ar stârni hohote de râs.
Atunci când devenim prea serioşi ar trebui să ne gândim la acele perioade şi să dăm o formă aparte bucuriei de a trăi. Copilăria este locul de refugiu al problemelor de azi şi de mâine! La mulţi ani!
